Japonia şi Ecuador au fost lovite, în ultimele zile, de cutremure devastatoare, care au luat sute de vieţi şi au provocat pagube semnificative. Iar oamenii de ştiinţă, în ciuda avansului tehnologic imens din ultimii ani, nu au avut niciun cuvânt de spus. Nici să prevină, nici să prezică. Unde greşim?
The Telegraph arată că autorul cărţii „Earth-Shattering Events” (Evenimentele care au cutremurat lumea – n.red.), Andrew Robinson, are o ipoteză.
El aminteşte că, în ciuda avansului tehnologic, oamenii de ştiinţă încă nu pot prezice cutremurele în timp util, iar omenirea are prostul obicei de a ridica oraşe în zonele cu un risc seismic foarte mare.
„Tot ceea ce ţine de prezicerea cutremurelor e un domeniu deschis larg speculaţiilor”, menţionează Robinson în cartea sa, astfel că autorul pune la acelaşi nivel capacitatea specialiştilor de a anticipa producerea unui seism cu cea a unei persoane fără studii în domeniu.
Ba mai mult, el ironizează cumva situaţia şi susţine că până şi un iepure e mai bun ca noi la acest lucru, amintind de o creatură precoce care a prezis cutremurul din Sparta din anul 464 înaintea erei noastre, evocată în scrierile istoricului grec Plutarh.
Într-adevăr, performanţa maximă în acest domeniu este de doar câteva minute, în baza actualelor programe de cercetare. Timpul este insuficient pentru a se avertiza şi a se pune la adăpost întreaga populaţie, dar măcar este util pentru protejarea unor instalaţii periculoase, acolo unde e cazul.
Nu învăţăm din trecut
Robinson mai atrage atenţia că omenirea a ridicat mai mult de jumătate dintre oraşele din întreaga lume în zone cu risc seismic ridicat. În plus, avem tendinţa ca, după un dezastru, să le reconstruim în acelaşi loc, fără a le face mai rezistente, din nou şi din nou.
De asemenea, el a amintit şi de unele dintre cele mai grave evenimente de acest gen: 750.000 de chinezi au murit în cutremurul din 1976, 170.000 în cel din Banda Aceh, Indonezia, în 2004, 140.000 în Japonia în 1923 şi 40.000 în Lisabona, Portugalia, în 1755.
Autorul a relatat povesti îngrozitoare despre oameni care au fiert la propriu în canale sau despre valul uriaş care a lovit un tren şi a curmat viaţa a 1.500 de persoane într-o clipită.
Cineva profită
Robinson mai face o remarcă interesantă legată de ce se întâmplă după un cutremur devastator, având în vedere că aproape întotdeauna cineva profită de un astfel de eveniment.
El face o scurtă incursiune în istorie şi aminteşte de câteva situaţii relevante, cum ar fi faptul că seismul care a lovit oraşul Caracas în 1812 l-a ajutat pe Simon Bolivar să scape America de Sud de dominaţia spaniolilor. De asemenea, autorul a amintit şi de cutremurul din 1923 din Tokio, care a ajutat la luarea deciziei legate de înarmarea şi pregătirea unei armate a Japoniei, pregătind astfel rolul pe care această ţară îl va avea în Al Doilea Război Mondial.
De asemenea, Narendra Modi a ajuns la putere în India în contextul calamităţii din 2011.
Însă, el atrage atenţia că este evident că lumea nu a tras toate învăţămintele de pe urma cutremurului şi tsunami-ului care au lovit Japonia în 2011 şi nu a acţionat în aşa fel încât să se ferească de consecinţele mişcărilor tectonice.