De ce Rusia, SUA şi Egipt nu vor să spună că avionul rusesc a fost doborât de terorişti

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marți, experții au început să examineze conținutul cutiilor negre ale Airbusului rusesc, prăbușit în Sinai, pentru a încerca să determine dacă accidentul a fost o întâmplare nefericită sau un atac terorist, scrie Le Nouvel Observateur.

Potrivit președintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi, ancheta ar putea să dureze foarte mult și că declarația ISIS cu privire la implicarea lor în prăbușirea avionului rusesc este doar propagandă. Aceeaşi reacţie a fost urmată şi de către autoritățile ruse, care au respins rapid versiunea unui atac terorist, numind-o „insinuare ISIS”.

În același timp, există unele fapte care sugerează în favoarea acestei versiuni, notează ziarul. În primul rând, spun analiştii, până acum ISIS şi-a asumat responsabilitatea doar în cazul atacurilor pe care le-a comis. „Jihadiștii ISIS din Sinai sunt criminali, dar nu sunt mincinoşi – explică François-Bernard Huyghe de la Institut de relations internationales et stratégiques (IRIS). – Pentru ei nu ar fi foarte înţelept să își asume responsabilitatea pentru ceea ce nu au făcut”.

În al doilea rând, ar trebui să luăm în considerare declarația directorului Comitetul Interstatal de Aviație Victor Sorocenko, care spune că distrugerea aeronavei „a avut loc în aer”, precum și ai reprezentanților societății Metrojet, care insistă că aeronava era în stare excelentă. Potrivit acestora, singura teorie care poate explica accidentul este o influență externă. În cele din urmă, un satelit militar american a înregistrat un flash de căldură în cer lângă aeronava A321 prăbușită – potrivit CNN.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor indicii, nici Rusia, nici Egiptul şi nici SUA încă nu au prezentat vreo versiune oficială a accidentului, subliniază Le Nouvel Observateur. Potrivit lui Alain Rodier, director al Centre FranÇais de Recherche sur le Renseignement, toate aceste state „sunt interesate să ascundă eventualul act terorist”. Cu toate acestea, fiecare este ghidat de motive diferite, sugerează analiștii.

În ceea ce privește Egiptul, autorităţile se tem că vor pierde turiști, de care depind din punct de vedere economic și nici nu ar dori să recunoască faptul că nu sunt în măsură să controleze regiunea Sinai și să asigure securitatea pe aeroportul din Sharm el-Sheikh. Autoritățile ruse se tem că în cazul în care versiunea unui atac terorist este confirmată, populația va începe să protesteze împotriva operațiunii militare în Siria.

SUA, la rândul său, se referă la lipsa de dovezi, forţând Rusia să le ofere. Aceasta este o altă manifestare a luptei pentru sfere de influență dintre SUA și Rusia, spune Alain Rodier. În plus, americanii astfel încearcă să-i sprijine pe aliaţii egipteni, adaugă el.

Prin urmare, autoritățile celor trei țări reiterează cu tărie că este necesar să se aștepte cercetarea cutiilor negre. În același timp, spre surprinderea tuturor, această analiză este condusă de experții egipteni, deși este puțin probabil ca aceştia să dispună de mijloacele şi cunoştinţele necesare.

Este greu de imaginat că o analiză a cutiilor negre va fi realizată transparent într-o țară precum Egipt, mai ales că e vorba despre o aeronavă a ruşilor”, constată publicaţia franceză.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...