Dacă e divorț, divorț să fie. Blocul ACUM și PSRM nu găsesc înțelegere nici în teritoriu

by D M
Distribuiti mai departe...

Blocul ACUM și PSRM nu găsesc înțelegere nici în teritoriu. Ședința extraordinară, convocată de PAS în consiliul raional Fălești, la care urma să fie ales președintele și vicepreședinții de raion, a fost anulată din lipsă de cvorum. Despre aceasta a scris pe pagina sa de Facebook, consilierul raional din partea Partidului Nostru, Eduard Pleșca. El scrie că motivul amânării întrunirii sunt negocierile care se poartă acum pentru distribuirea fotoliilor.

“Rânza moldoveanului e groasă de tot. O dovedește o dată în plus situația creată azi dimineață, în Consiliul raional Fălești, unde ședința extraordinară pentru alegerea președintelui de raion a fost anulată din lipsă de cvorum. La dezbateri nu au venit aleșii PSRM și PDM, dar nici cei din Partidul Acțiune și Solidaritate, care, culmea, ne-au și convocat în ședință. Explicația e simplă – se împarte cașcavalul, acesta fiind funcțiile de președinte și vicepreședinți de raion. La masa de negocieri stau 3 consilieri PAS, 1 – DA, 1- PLDM, 1- PCRM, 9- socialiști și 7- democrați, și nu se știe când și în ce condiții va apărea o înțelegere”, scrie Pleșca în mesajul său.

Totodată, consilierul din PN își îndeamnă colegii să dea dovadă de responsabilitate și să muncească, în sfârșit, pentru oameni, care i-au și ales. 

“Ce dacă oamenii care i-au ales vor să le fie rezolvate problemele mai repede? S-au gândit, probabil, că moldovenii, răbdători din fire, așteaptă. Păi, unde să se grăbească?”, se întreabă Eduard Pleșca și, în glumă, vine cu o soluție la această problemă.

“Totuși, ca să vedem mult stimabilii consilieri mulțumiți și în sfârșit să-și facă lucrul, poate ar trebui să înmulțim aceste funcții. Spre exemplu, în loc de trei fotolii de vicepreședinți, câte sunt acum, să creăm cel puțin 10 sau 12, așa, ca să ajungă pentru toată lumea.”  

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.