Curtea Constituțională dă undă verde pentru modificarea Constituției prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Constituțională a dat undă verde proiectului de modificare a articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, cel cu referire la denumirea limbii. Astfel, proiectul urmează a fi transmis Parlamentului.

CC a avizat pozitiv proiectul de lege pentru modificarea Constituției, în care se spune că în Republica Moldova se vorbește limba română.

În nota informativă a proiectului se precizează că temei pentru elaborarea acestuia a servit Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care a statuat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Astfel, pentru restabilirea adevărului istoric este absolut întemeiată inițiativa de revizuire a prevederilor constituționale prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”.

Președintele fracțiunii parlamentare PLDM, Tudor Deliu, spună că prin decizia CC s-a restabilit un adevăr istoric. Deşi doar 34 de deputaţi au semnat, până la moment, proiectul de lege, deputatul speră că se vor găsi suficiente voturi în Parlament pentru modificarea Constituției, or, în caz contrar, acesta spune că deputaţii care spun că vorbesc limba română, dar nu vor semna proiectul, aşa cum este şi cazul președintelui Parlamentului, Andrian Candu, vor demonstra că „una spun şi alta fac”.

„Chiar dacă unii lingvişti spun că vorbesc limba moldovenească, CC a restabilit un adevăr istoric. Întrebarea trebuie pusă dacă se vor găsi deputaţi din cei care nu vor reprezenta cetățenii, care neagă adevărul linguistic. Procedural vom discuta cu toate fracțiunile parlamentare pentru a găsi suficiente voturi pentru modificarea Constituției. Cei 34 de deputați care şi-au pus semnătura pe proiect vor vota, cu siguranța. Vedem ce va face şi Andrian Candu care spune că vorbește limba română, dar nu a semnat proiectul. Dacă nu va semna, vom atesta că unii politicieni una spun şi alta fac”, a spus Deliu după decizia CC.

Şi preşedintele Grupului Parlamentar Popular European, Valeriu Ghileţchi, a salutat decizia CC, calificând-o drept calea spre modificarea Constituției.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...