Copia chinezească a Băncii Mondiale, AIIB, va ține prima Adunare Generală a membrilor fondatori, luna viitoare, scopul declarat fiind ca programul de creditare a investițiilor în infrastructura din Asia să demareze până la finalul anului.
China a intensificat efortul de a avea controlul asupra Băncii de Investiții în Infrastructură a Asiei, dublând participarea sa la capitalizarea instituției de la 50 la 100 de miliarde de dolari, remarcă fostul ministru al Apărării din Japonia, Yuriko Koike, într-un editorial din Project Syndicate.
Poziție fermă
Suma cu care China a suplimentat capitalul AIIB va crește automat și ratingul instituției financiare.
În același timp, Beijingul avea nevoie să-și consolideze poziția în interiorul structurilor de conducere ale băncii, după ce numărul țărilor fondatoare s-a dovedit mai mare decât cel anticipat.
Chiar și dublarea investiției inițiale nu asigură o majoritate pentru China însă, pentru 100 de miliarde de dolari, liderii de la Beijing speră-și să facă jocurile în AIIB prin cele 30 de procente deținute din capitalul de lucru al instituției.
Este cea mai mare sumă pusă în joc de cele 57 de țări fondatoare, ceea ce, în mod normal, ar trebui să asigure și dreptul de veto pentru China.
Rol incert
Aceasta subliniază întrucâtva și îngrijorarea economiștilor și analiștilor internaționali cu privire la rolul pe care îl va juca banca internațională a Beijingului.
Va fi o bancă a Chinei, pentru China sau va urmări un program multilateral în modul în care o fac Banca Mondială, Banca de Dezvoltare a Asiei sau cea a Africii?
Explicația oferită de China pentru întemeierea AIIB a fost aceea că țările în curs de dezvoltare nu au acces la capitalul necesar pentru investiții masive în infrastructură.
Dincolo de acesta scuză, reală, dar nu tocmai justificată, China s-a simțit redusă la un rol de voce minoritară în interiorul Fondului Monetar Internațional, al Băncii Mondiale și al Băncii de Dezvoltare a Asiei.
În schimb, o voce clară și răspicată s-ar putea să nu fie tot ceea ce își dorește Beijingul în acest moment.
Ambiții globale
Ambițiile Chinei sunt reprezentate de expansiunea militară desfășurată prin întemeierea unor baze pe insulele Spratly, oaze artificiale create în apa oceanului peste recifii de corali.
La fel, se observă intensificarea efortului de a transforma yuanul în monedă de rezervă internațională, încercând pentru a doua oară includerea acestuia în coșul valutelor FMI.
Pentru unii chinezi, nici măcar fusul orar standard nu ar mai trebui calculat în funcție de Greenwich, ci de ora Beijingului.
În cazul AIIB, o comparativ cu evoluția Băncii de Dezvoltare a Asiei (ADB) devine chiar utilă.
Înființată în 1966, ADB a fost condusă alternativ de Japonia și Statele Unite, prin prisma celor 15,7% procente deținute de fiecare stat în capitalul de lucru al băncii.
Cu toate acestea, China este cel mai mare debitor, deținând mai mult de un sfert din creditele acordate.
China și India, de altfel, au beneficiat de peste 50% din sumele împrumutate de ADB, în timp ce companiile japoneze abia ating 1% din creditele acordate.
Poate că Beijingul ar fi reușit să împrumute chiar mai mult din Banca de Dezvoltare a Asiei dacă ar fi deținut o cotă mai mare din capitalul ADB.
Însă, acest lucru este contrazis de spusele lui Yasushi Ando, unul dintre cei mai cunoscuți investitori din Japonia, care crede că acordarea dreptului de a decide regulile după care funcționează banca către un mare debitor reprezintă un grav conflict de interese.
Tot el crede că în cadrul AIIB, unde China are un rol covârșitor în aprobarea deciziilor, țările asiatice, în special China și India, își vor asigura fondurile pentru propriile proiecte de infrastructură.
Două surse de finanțare
Din acest punct de vedere, China beneficiază direct de pe urma existenței celor două bănci concurente din Asia.
Pe de o parte, poate împrumuta bani cu o dobândă redusă de la ADB, în timp ce AIIB poate fi păstrată pentru efectuarea unor jocuri strategice care să întărească poziția geopolitică a Chinei în regiune.
Situația aceasta i-a lăsat livizi inclusiv pe oficialii din Ministerul de Finanțe de la Tokyo, în condițiile în care China nici nu pare să depună un efort prea mare pentru îndeplinirea acestor scopuri.
Japonia, bineînțeles, vine cu avantajul unor tehnologii de ultimă oră, dar, cel mai adesea, acestea sunt însoțite de prețuri prohibitive.
Nu ar fi de mirare deci, ca în majoritatea proiectelor finanțate de AIIB, câștigătoarele licitațiilor de lucrări să fie tot firmele din China.
Tot mai mulți observatori susțin că acesta este un mod de a susține industria de construcții din China, după ce economia internă și-a redus turația motoarelor.
Japonia și restul.. Asiei
Japonia nu s-a grăbit să devină membru fondator al AIIB. Premierul Shinzo Abe a amânat această decizie, menționând că nu-i nicio grabă, din moment ce banca de la Beijing nu a făcut publice detaliile de guvernare internă.
De altfel, unele dintre acestea, cum ar fi condițiile de aprobare a investițiilor, modul de vot și dreptul de veto, nu au fost făcute publice nici până acum.
Într-un sondaj de opinie, 73% din locuitorii Japoniei au considerat ezitarea lui Shinzo Abe ca fiind o măsură adecvată situației.
Luna aceasta, premierul japonez a plusat din nou în cadrul unei întâlniri regionale a liderilor din Asia. Shinzo Abe a alocat 812 milioane de dolari ca angajament în cadrul susținerii programului de investiții în infrastructura din Asia.
Până la urmă, ofertele de finanțare din mai multe zone nu au cum să dăuneze. În schimb, o cucerire a Asiei prin intermediul unui program investițional dictat de China s-ar putea dovedi o variantă de coșmar.
Băncile de dezvoltare au rolul de a asigura încrederea în sistemul financiar, de a oferi un mod transparent de luare a deciziilor și de a respecta angajamentele pe termen lung. AIIB a eșuat până acum în a-și asuma aceste criterii clare.