În Rusia lui Putin, istoria joacă un rol distructiv, pentru că actualul președinte rescrie trecutul pentru a justifica autoritarismul regimului său, scrie publicaţia The American Interest.
În opinia autorului, Putin nu numai că a anexat Crimeea, a declanșat un război de agresiune împotriva Ucrainei, a intervenit în conflictul sirian și pune în pericol zona de securitate euro-atlantică, dar, de asemenea, consolidează în Rusia regimul autoritar. Situația politică internă din țară s-a înrăutăţit în mod semnificativ pentru că Putin a reînviat tradiția utilizării istoriei ca armă politică. Occidentul poate să ia o serie de măsuri practice pentru a contracara acest lucru, crede publicaţia.
De-a lungul celor 16 ani de domnie a sa, Putin a folosit cu pricepere istoria pentru auto-afirmare, menținerea sistemului politic actual și legitimarea acțiunilor Kremlinului: în societatea rusă s-a consolidat imaginea lui Putin de apărător al Rusiei împotriva atacurilor pretins prădătoare ale Occidentului. O astfel de manipulare a istoriei este văzută în Occident ca o amenințare în creştere, pentru că astfel de metode consolidează politica externă conflictuală a Kremlinului și alimentează sentimentul anti-occidental în societatea rusă, se arată în articol.
Ca rezultat, anti-occidentalismul în Rusia a devenit larg răspândit, iar autoritățile continuă să pledeze pentru revenirea la „valorile tradiționale” în plină perioadă de deteriorare a condițiilor economice. Folosind toleranța zero, Kremlinul desfăşoară atacuri asupra libertăților civile, iar politicienii de opoziție din Rusia sunt chiar ucişi, subliniază publicaţia, care adaugă: „Putin a reușit să consolideze societatea în jurul regimului său, iar criticii săi sunt acum tratați ca dușmani ai poporului”.
Unul dintre cele mai vii exemple a modului în care regimul lui Putin rescrie istoria și o folosește ca armă politică este scandalul în jurul demisiei lui Serghei Mironenko, fost director al Arhivelor de Stat al Federației Ruse. În iulie anul trecut, Arhivele Statului au publicat corespondenta sovietică secretizată în anul 1948, care conținea informații ce dezmințeau mitul popular sovietic al celor 28 de eroi ai diviziei Panfilov, care au murit apărând Moscova cu preţul vieţii în iarna anului 1941. Toți soldații Diviziei de infanterie 316 de sub comanda generalului Ivan Panfilov au primit post-mortem titlul de „Erou al Uniunii Sovietice”. În cinstea lor au fost denumite străzi, s-au ridicat monumente, faptele lor au fost imortalizate până şi în imnul Moscovei, iar pe ecranele rusești în noiembrie 2016 ar trebui să apară un nou film artistic dedicat „soldaţilor lui Panfilov”. Arhivele de stat au descoperit că, în realitate, evenimentele au fost inventate cap coadă de un jurnalist de război, iar autoritățile sovietice au aflat despre asta şi au distrus toate dovezile din motive de „oportunitate politică”. Conform documentelor de arhivă, mai mulţi soldaţi presupuşi morţi în timpul apărării Moscovei au supraviețuit, iar unul dintre ei a fost capturat de armata germană şi ulterior condamnat de autoritățile sovietice pentru „trădare”.
În mijlocul controversei care a urmat publicării corespondenței desecretizate, ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinski, l-a criticat pe Mironenko pentru publicarea materialelor și a spus că șeful arhivei statului nu este „un scriitor, nici jurnalist, nici luptător cu falsificările istorice … și, dacă doreşte să-şi schimbe profesia – înțelegem acest lucru”. În luna martie 2016 Mironenko a fost concediat de la locul de muncă, ca urmare a unei „decizii colective”. Însă colegii săi au povestit presei că îl consideră „victimă a noii abordări oficiale a istoriei”, principalul apărător al căreia este ministrul rus al Culturii.
Potrivit lui Medinski, care, în 2013, a publicat cartea sa intitulată „Război: Mituri ale URSS”, istoria nu începe de le fapte, ci de la „interpretări”. Realizatorii recentului film despre „eroii lui Panfilov”, creat cu sprijinul Ministerului Culturii, au refuzat să acorde atenție noilor probe și au declarat că publicarea corespondenței secrete este „o încercare de a minimaliza faptele eroice ale soldaţilor sovietici”.
De la venirea sa la putere în 2000, Putin a cultivat în mod activ conservatorismul, în care victoria Uniunii Sovietice asupra naziștilor a avut o semnificație ideologică cardinală. Iar când realitatea trecutului sovietic în cele din urmă a intrat în istorie, locul ei a fost luat de „mituri”, deoarece autoritățile ruse sprijină în mod activ această înlocuire.
„Cel mai comun mit a devenit acela că doar Uniunea Sovietică a învins fascismul, protejând întreaga Europă. Având în vedere că, în timpul celui de-al Doilea război mondial Uniunea Sovietică a luptat de ambele părți ale conflictului, Kremlinul este foarte supărat atunci când cineva începe să pună la îndoială această interpretare în alb-negru. Putin de multe ori a vorbit despre eroismul poporului sovietic în al Doilea război mondial, iar orice îndoieli cu privire la versiunea oficială sunt tratate ca o amenințare directă la adresa lui Putin și a regimului său.
Interpretare deformată a istoriei oferită de Kremlin nu este menită doar consolidării societăţii ruse în jurul trecutului idealizat, dar, de asemenea, pentru a da forță juridică politicii externe agresive a Rusiei în această mitologie.
De exemplu, în timp ce Kremlinul „savurează” succesul operațiunii sale militare în Siria, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a publicat un articol intitulat „O perspectivă istorică a politicii externe a Rusiei”, în care a oferit versiunea sa a istoriei Rusiei, din momentul adoptării creștinismului în anul 988, inclusiv perioada jugului tătaro-mongol, războaiele napoleoniene și până la „războiul rece”. Lavrov a declarat că Europa de Vest a fost întotdeauna duşmănoasă faţă de Rusia, a încercat s-o izoleze și s-o facă victimă a sa.
În plus, șeful Ministerului rus de Externe menționează multe alte imagini: că al Doilea război mondial a izbucnit din cauza „aspirațiilor anti-rusești ale elitelor europene”, că Războiul Rece s-a încheiat pentru că lanțul nefericit de evenimente a dus la dezintegrarea URSS, că țările din Europa Centrală și de Est, care au aderat la UE și NATO din 1991, „nu sunt în măsură să adopte vreo decizie, fără aprobarea Washingtonului și Bruxellesului”. Lavrov mai spune că Rusia a căutat întotdeauna să joace un rol constructiv în unificarea continentului, pentru a reduce riscul de conflicte militare și pentru a construi instituții internaționale menite să asigure pacea și ordinea. Prin urmare, fără participarea Rusiei, Europa riscă să fie cuprinsă de haos, a avertizat Lavrov: „În cel puțin ultimele două secole, orice încercare de a unifica Europa fără Rusia și împotriva ei, s-a încheiat invariabil cu tragedie teribilă”.
Practic, Lavrov ne spune că Rusia este o „victimă inocentă a proceselor globale”. Din punctul de vedere al lui Putin, istoria ne învață că dușmanii Rusiei în mod constant încearcă să distrugă țara, atât din exterior, cât și din interior. Astfel, controlul asupra modului în care istoria este memorată nu este doar un instrument de consolidare a națiunii. Este, de asemenea, o modalitate de a pregăti poporul pentru război.
Acesta nu este un mesaj nou din partea Rusiei, dar acesta este mesajul cu care Rusia încearcă să sperie Europa.
Premierul rus Dmitri Medvedev a spus-o şi mai clar în cadrul conferinței anuale de securitate de la Munchen, unde a vorbit despre „noul război rece” și a avertizat asupra pericolului începutului „celei de-a treia tragedii mondiale”, dacă nu are loc de urgenţă o revizuire a „arhitecturii sistemului de securitate euro-atlantic”.
Putin susţine că statul este „singurul gardian al memoriei naționale”, așa că a pregătit terenul pentru revizuirea și rescrierea istoriei, subordonându-şi mass-media rusă și consolidând politicile autoritare.
În ajunul celei de-a 65-a aniversări a victoriei în al Doilea război mondial, Kremlinul a convocat o comisie care să stabilească „adevărul istoric”. Comisa ar urma să lupte cu falsificarea istoriei. În 2014, o nouă lege a fost adoptată care interzice reabilitarea nazismului în toate formele sale, inclusiv orice acțiuni care supun criticii politica externă a URSS între 1939-1945. Iar anul trecut, Putin a inițiat procesul de unificare a manualelor de istorie, în scopul creării unei versiuni unice a istoriei naționale.
Astfel, Rusia încearcă să stabilească un singur „canon istoric” – o versiune a istoriei aprobată de stat. Kremlinul înţelege prin „falsificarea istoriei” tot ceea ce este contrar versiunii actuale oficiale. Subliniem – versiunea actuală a istoriei, pentru că ceea ce s-a spus ieri la Kremlin, sau se va spune mâine, ar putea foarte bine să se deosebească de versiunea actuală.
Desigur, Rusia nu e singura țară care consideră că istoria sa este un instrument politic important și interpretează istoria sa diferit de cea a vecinilor săi. Cu toate acestea, în alte țări nu s-a mers atât de departe. Foarte puțini în Rusia pun la îndoială în mod deschis versiunea Kremlinului asupra evenimentelor istorice şi majoritatea rușilor consideră manipularea istoriei de către Kremlin ca fiind ceva normal. Şi dacă Occidentul va trata cu indiferenţă acest subiect, consecinţele pe termen lung ar putea fi catastrofale.
Autorul crede ca Occidentul trebuie să respingă în mod hotărât încercările Rusiei de a monopoliza victoria în al Doilea război mondial şi privarea celorlalte foste republici sovietice de moștenirea lor, sprijinind studiul arhivelor pe această temă. Dacă acest lucru nu se va face, mulți ruși vor continua să sprijine regimul autoritar al lui Putin și politica conflictuală a Kremlinului faţă de Occident, crezând cu sinceritate că istoria Rusiei justifică acțiunile curente ale Moscovei.