Cum comentează Timofti intenția Transnistriei de a intra în componența Federației Ruse

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a comentat marți, în cadrul unei conferințe de presă, intenția Transnistriei de a intra în componența Federației Ruse, exprimată de către președintele auto-proclamatului Soviet Suprem din regiune.

”Am fost informat deja că așa-numitul conducător al așa-numitului Soviet Suprem al Transnistriei a făcut o declarație în acest sens. Dar oficial acest organ nu a luat așa o decizie. Cred că astfel de acțiuni sunt contraproductive. Dacă Rusia va accepta un astfel de pas, atunci va fi un pas greșit, mai ales pentru imaginea internațională a acestui stat”, a comentat Timofti.

”Republica Moldova nu poate adopta nicio poziție în acest sens. Statul s-a expus până acum asupra unor astfel de poziții”, a mai adăugat șeful statului.

Amintim că în dimineața zilei de marți, presa rusă a scris despre o solicitare venită din partea șefului așa-zisului Soviet Suprem al Transnistriei Mihail Burla, către șeful dumei de Stat a Rusiei Serghei Narîșkin, în vederea unei eventuale alipiri a regiunii separatiste la Rusia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...