Criză de combustibil în stânga Nistrului: Transnistria dă vina pe Republica Moldova și Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După criza de pe piaţa valutară şi cea alimentară, regiunea transnistreană se confruntă în prezent cu o nouă criză, cea a carburanţilor, anunţă postul de televiziune TSV.

„La benzinăriile Sheriff nu se mai vinde motorină. Totodată benzina A95 din stocuri este suficientă doar pentru câteva zile. De vină este faptul că Moldova şi Ucraina au blocat transportul de combustibil în Transnistria, ceea ce este o încălcare a acordurilor anterioare. De fapt, republica noastră s-a pomenit într-o blocadă a carburanţilor”, se afirmă într-un reportaj al TSV.

Potrivit autorilor combustibilul ce urma să ajungă în regiunea separatistă este oprit de autorităţile din Ucraina, care îi obligă pe transportatori să returneze produsele petroliere în Belarus, de unde au fost importate. Astfel de la începutul lunii iulie de la hotar ar fi fost întoarse deja 64 de cisterne cu carburanţi. La mijloc ar fi decizia autorităţilor din Ucraina de a închide tranzitul de mărfuri prin posturile vamale Pervomaisk şi Cuciurgan de pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean.

Şi aşa-zisul guvern de la Tiraspol dă vina pentru sistuaţia creată pe autorităţile Ucrainei şi Moldovei, care ar fi impus ” blocadă feroviară” a regiunii.

„Decizia de a interzice transportul de mărfuri pe cale ferată în Transnistria de către întreprinderile de profil din Ucraina şi Moldova este una motivată politic, încalcă procesul de reglementare şi este o tentativă de a pune sub control tot importul pe cale ferată şi de al transfera în jurisdicţia Republicii Moldova. Astfel de măsuri sunt un element al războiului economic în curs de desfăşurare împotriva Transnistriei”, se arată într-o declaraţie a aşa-zisului guvern, potrivit mold-street.com.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...