Costiuc îl avertizează pe Leancă: A creat un PLDM-PD 2

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Blocul electoral condus de Iurie Leancă este o construcție politică plină de „oportuniști” și „persoane compromise”, consideră conducerea Partidului „Democrația Acasă” (PDA), condus de către Vasile Costiuc.

Potrivit președintelui formațiunii, Vasile Costiuc, Partidul „Democrația Acasă” s-a retras din Blocul electoral condus de Iurie Leancă pe motiv că liderul său nu și-a respectat promisiunile.

„Am avut câteva discuții cu domnul Leancă, mai multe chestiuni de principiu au fost puse pe hârtie. Una dintre ele a fost că cei pe care i-am mobilizat noi și i-am identificat, vor avea posibilitatea în baza platformei că candideze în cadrul alegerilor locale. Cu regret, acest lucru nu s-a întâmplat. Noi în bloc nu am venit să cerșim locuri și funcții, ci să muncim. Când am văzut că acest lucru nu se întâmplă, am decis că este cazul să ne retragem”, a declarat Costiuc.

Costiuc a ținut să dezmintă acuzațiile lui Iurie Leancă, precum că în spatele deciziei PDA ar sta „forțe ostile”.

„Vrem să transmite un mesaj foarte clar domnului Leancă. Să fie atent cu membrii și unii colegi, care lucrează subversiv în această echipă și care nu au obiectiv de a consolida societatea, dar au scopuri de a deveni șefi în viitorul Guvern. Când apar proiecte de acest gen, toți oportuniștii se adună pentru a ajunge la guvernare. De asta îi transmitem să curețe rândurile”, a continuat președintele PDA.

Membrii PDA acuză că Blocul electoral este de fapt „ceva nou într-o haină veche”, adică un fel de „PLDM-PD 2”.

„Noi nu ne putem regăsi în așa echipă. Suntem necompromiși, nu mergem la diferite scheme și nu vrem să cedăm din demnitate în folosul unor anumite persoane care au ocupat unele funcții în trecut. Mai bine sărac dar curat. Mai bine participăm singuri în alegeri”, a declarat Ana Țurcanu, fost membru al Consiliului politic al Blocului electoral condus de Iurie Leancă.

Iurie Leancă a comentat anterior decizia PDA, spunând că este una „pe care nu o înțelege”.

„În scurt timp este posibil ca locul Partidului DA să fie luat de un alt partid extraparlamentar, în cadrul Blocului Electoral ‘Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă’”, a comentat fostul premier.

Blocul electoral „Platforma Popular Europeană din Moldova” a fost constituit la mijlocul lunii aprilie, cu participarea Partidului Liberal-Reformator, a Partidului „Democrația Acasă” și a Partidului „Acțiunea Democrată”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...