Coraportorii APCE pregătesc un raport de monitorizare a Moldovei, care va fi prezentat după alegeri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au pregătit un raport de monitorizare a Republicii Moldova, care va fi prezentat după alegerile parlamentare, de la finele lunii noiembrie curent, a anunțat Lise Christoffersen, unul dintre Coraportorii Comisiei, în cadrul unei întrevederi cu președintele Parlamentului Igor Corman.

„Cel mai bun lucru pentru Republica Moldova este asigurarea unui sistem politic care să permită adoptarea unor legi bune, menite să contribuie la construcția democratică a țării”, a declarat Lise Christoffersen, coraportor al Comisiei de monitorizare a APCE.

Oficialul a adăugat că țara noastră se află într-un moment foarte important pentru viitorul său și a subliniat importanța organizării unor alegeri democratice, libere și corecte.

La rândul său, Igor Corman a menționat că, în prezent, scopul Republicii Moldova este ca după alegerile din toamnă să avem o guvernare pro-europeană.

„Interesul nostru este să avem alegeri democratice, libere și corecte la 30 noiembrie ca după aceste alegeri să avem o guvernare pro-europeană, care va accelera implementarea Acordului de Asociere cu UE, ceea ce ne va ajuta să finalizăm îndeplinirea obligațiunilor pe care ni le-am asumat față de Consiliul Europei și să trecem în faza de post-monitorizare”, a declarat Corman.

În cadrul întrevederilor, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la regiunea transnistreană și măsurile întreprinse de autorități pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Părțile au mai discutat despre activitatea grupului de lucru pentru examinarea problemelor ce țin de statutul special al UTA Găgăuzia.

Coraportorii Comisiei de monitorizare a APCE, Lise Christoffersen şi Piotr Wach, efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova în perioada 23-26 septembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...