Consumul de apă în California, redus cu peste 25 % din cauza secetei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Locuitorii Californiei și-au redus cu 27,3 % consumul de apă în luna iunie, adică cu mai mult decât 25 %, după cum le recomandase guvernatorul statului pentru a combate efectele secetei extreme care afectează de patru ani acest stat american, au indicat joi autorități locale, citate de AFP.

„Californienii înțeleg severitatea secetei și acționează, după cum indică cifrele publicate astăzi”, a comentat Felicia Marcus, președinta Comitetului de control al resurselor de apă în acest stat din vestul SUA.

„Raportul arată că locuitorii știu că trebuie să continue să economisească apa pe temperaturile ridicate din timpul verii și au păstrat sistemele de stropire închise încă mai înainte decât ar fi făcut-o în timpuri normale”, a continuat ea.

„Aceasta este atitudinea corectă pe care trebuie s-o aibă în timp ce ne îndreptăm spre căldurile din august și septembrie, în plină secetă a secolului, al cărei sfârșit nu știm când va fi’, a adăugat Marcus.

Guvernatorul Californiei, Jerry Brown, a instituit măsuri de urgență istorice în aprilie pentru a reduce cu 25 % consumul de apă în California, acestea intrând în vigoare la începutul lunii iunie, scrie Agerpres.

În 12 iunie, autoritățile californiene anunțaseră noi restricții în accesul la apă, afectând pentru prima oară în ultimii 40 de ani anumiți agricultori care beneficiau de drepturi prioritare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...