Conductorii germani de tren au intrat în grevă până duminică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Conductorii germani de tren au intrat începând de marţi dimineaţa în grevă, pe o perioadă de aproape o săptămână, în condiţiile în care nu există niciun semn de progres în negocierile cu privire la mărirea salariilor şi reducerea programului de muncă, relatează DPA.

Sindicatul conductorilor, GDL, şi-a îndemnat membrii să înceteze munca la ora locală 2.00 (3.00, ora României), până duminică, la ora locală 21.00 (22.00, ora României).

Conductorii de marfare au intrat în grevă de luni după-amiaza.

Liderul GDL Claus Weselsky a dat vina pe compania Deutsche Bahn pentru intrarea în grevă, în cadrul unui vechi conflict cu privire la mărirea salariilor şi reducerea programului de lucru. Conductorii au făcut grevă de opt ori începând din septembrie.

Deutsche Bahn s-a declarat convinsă că aproximativ o treime din serviciile feroviare pe distanţe mari vor fi operate, în pofida acţiunii de protest.

Companiile estimează că greva ar putea provoca pierderi economice în valoare de 100 de milioane de euro pe zi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...