Comisia de la Veneția recomandă Chișinăului să permită finanțarea partidelor politice din diaspora

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia de la Veneția recomandă Chișinăului să permită finanțarea partidelor politice de către cetățenii moldoveni care se află în afara țării. Opinia a fost oferită în urma unei solicitări făcute de către deputatul român Cezar Preda, membru al Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Comisia de la Veneția a făcut patru recomandări cheie, prima referindu-se la modificările la Codul Electoral făcute în anul 2015, când a fost interzisă finanțarea partidelor politice din străinătate, aici fiind incluși cetățeni ai Republicii Moldova care sunt stabiliți în afara țării.

„Se recomandă să fie permise contribuțiile personale din partea cetățenilor aflați peste hotare, din veniturile obținute în afara țării, în limite bine definite și în condiții de transparență și supraveghere atentă”, se arată în recomandare.

De asemenea, experții Comisiei recomandă diminuarea plafonului donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice, care astăzi se ridică la 200, respectiv 400 de salarii medii lunare.

Experții consideră că în actualele condiții social-economice reducerea plafonului la 50, respectiv 100 de salarii medii, ar fi mai potrivită.

O altă recomandare vizează Comisia Electorală Centrală și oferirea de către stat a unor resurse care ar contribui la sporirea supravegherii şi aplicării regulilor privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

Înăsprirea sancțiunilor pentru partidele care încalcă legislația privind finanțarea partidelor până la lipsirea acestora de dreptul de a primi finanțare de la buget și creșterea amenzilor, este o altă recomandare a experților.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...