CNA îi îmbolnăvește: Ministrul Grama a ajuns la spital

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul Agriculturii, Eduard Grama, reținut miercuri pentru 72 de ore într-un dosar de corupție a cerut să fie transferat la spital din cauza unor probleme de sănătate. Informația a fost confirmată de către șefa serviciului de presă al CNA, Angela Starinschi.

Ministrul a cerut să fie consultat de medici, după interogatoriul CNA.

Conform informațiilor din anchetă, Eduard Grama ar fi fost parte a unei scheme de înstrăinare a unui teren ce aparținea Colegiului de Viticultură și Vinificație din Stăuceni. Acesta ar fi luat mită, iar în schimbul banilor ar fi promis să ajute persoanele care pretindeau la teren.

Această cauză penală a fost deschisă anul trecut dar expediată recent în judecată. Anterior au fost reținute alte 12 persoane, dintre care funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi. Toți au fost învinuiți că ar fi pus la cale o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a peste 30 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău.

Totul ar fi funcționat în felul următor: învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obține ce și-au dorit, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...