Ciobanu vrea un bloc electoral cu Platforma DA, PAS și PPEM

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Forțele de dreapta, real proeuropene, ar trebui să coalizeze în vederea următorului scrutin electoral, susține Marin Ciobanu, administrator al Zonei Economice Libere Bălţi şi liderul grupului de tineri cu studii în Occident, care au aderat recent la Partidul Legii și Dreptății.

Potrivit acestuia, Partidul Legii şi Dreptăţii a fost relansat din dorinţa de a crea o alternativă pe dreapta eşichierului politic din Republica Moldova, unde componentele alianţei pro-europene – PLDM, PL şi PD – „s-au compromis iremediabil în ochii electoratului”.

Ciobanu susține că în societate se simte demult nevoia unor forţe proaspete, capabile să schimbe radical mersul lucrurilor (deviate de jocurile politicianiste ale guvernărilor din ultimii şase ani), forţe cu o pregătire superioară şi cu o experienţă pe măsură.

„Echipa cu care am venit este formată din oameni care şi-au făcut studiile în Occident şi exercită actualmente funcţii în cadrul unor companii internaţionale, făcînd faţă unor exigenţe mult superioare celor practicate la noi. Tineri care, din fericire, nu s-au implicat pînă acum în jocurile politicului autohton (şi ştim deja cît de murdare pot fi acestea) şi care, în mod firesc, vin un alt tip de viziune, cu alt mod de a gîndi, sunt realmente purtători ai altor valori: ai valorilor autentic democratice”, a afirmat Marin Ciobanu în cadrul unei emisiuni la Agora.

Întrebat cu cine ar face PLD coaliţie, admițând ca va ajunge în Parlament, Ciobanu a declarat: „Eu cred că în viitorul Legislativ vor accede vreo trei-patru partide de dreapta (Partidul Legii şi Dreptăţii, Platforma DA, partidul Maiei Sandu, formaţiunea lui Iurie Leancă) şi va fi, desigur, regretabil, ba chiar catastrofal, dacă acestea vor alege să acţioneze separat. Afinităţile doctrinare şi idealul comun al asanării vieţii social-economice şi politice din ţară le-ar constrânge, în mod logic, să se coalizeze. Deci nu exclud că în următorul Parlament aceste partide de dreapta se vor regăsi sub aceleaşi auspicii, ca în 2005, de exemplu, când a fost format Blocul «Moldova Noastră»”.

Ciobanu – care a anunțat că în două luni, va demisiona din funcţia de director al Zonei Economice Libere Bălţi pentru a se dedica construcţiei de partid şi a pregăti congresul formaţiunii – a promis în cadrul interviului că Partidul Legii şi Dreptăţii îşi va pune cât de curând la punct o pagină web în cuprinsul căruia eventualul cititor va putea consulta lista contribuitorilor la fondurile partidului.

„Nu e cazul să dau acum numele susţinătorilor noştri, fiindcă, într-o ţară ca a noastră, asta înseamnă să le periclitezi activitatea. Dar e cert că nu avem nimic de ascuns şi, mai ales, vă pot asigura că cei care ne sprijină nu ne-au condiţionat nimic pentru cazul în care vom ajunge la putere. Şi nici noi nu ne asumăm în privinţa aceasta vreo poliţă de plătit ulterior. E vorba, tehnic, de edificarea unei formaţiuni viabile, de care ne legăm sincere speranţe de reformare a sistemului politic şi care are dreptul să fie sprijinită în acest scop”, a mai spus Ciobanu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...