Cine a fost cu adevărat Luis Aragones; 8 întâmplări superbe din viața acestuia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul selecţioner al Spaniei, Luis Aragones, a decedat sâmbătă dimineaţă, la ora 6:00, într-un spital din Madrid, după o îndelungată luptă cu boala. Avea 75 de ani şi suferea de leucemie. Boala se agravase în ultimele două luni.

Tehnicianul a cîştigat Euro 2008 cu La Roja şi mulţi specialişti l-au lăudat pentru faptul că a construit o naţională a Spaniei cu mentalitate de învingătoare. „Am preluat o selecţionată şi am lăsat în urmă o echipă”, obişnuia să spună Aragones, după ce a renunţat la prima reprezentativă, în 2008, iar Spania a fost preluată de Vicente del Bosque.

Sunt zeci de întîmplări care creionează portretul unui om direct, corect cu jucătorii, plin de umor, dar şi incisiv cu presa, ori de cîte ori era provocatm iar site-ul celor de la Gazeta Sporturilor a selectat 8 dintre acestea.

1. Lecţie pentru Romario

În perioada cînd antrena la Valencia (1996-1997) şi îl avea sub comanda sa pe brazilianul Romario, tehnicianul s-a confruntat de multe ori cu viaţa extrasportivă a fotbalistului. Uneori, acesta nu venea la antrenamente sau ajungea cînd avea chef, iar Aragones nu era deloc încântat de comportamentul celebrului atacant. Până la urmă, s-a ajuns la o înfruntare.

Romario a cerut conducerii să aleagă între el şi antrenor. Cum era de aşteptat, Aragones s-a enervat şi l-a ameninţat de faţă cu restul echipei: „Uită-te în ochişorii mei”, i-a spus antrenorul apucîndu-l de un braţ, cerându-i să-i spună în faţă ceea ce are de spus! Romario a amuţit şi a pus capul în pământ.

A păţit-o şi Eto’o, jucătorul aflat acum la Chelsea. În 2000, după ce-l schimbase pe Samuel la pauza meciului Zaragoza-Mallorca, fapt ce l-a nemulţumit cumplit pe fotbalist, care gesticula evident în timp ce părăsea terenul, Aragones s-a îndreptat spre el, l-a luat de tricou şi l-a scuturat serios.

2. Acuzat de rasism

Înainte de Mondialul din Germania, 2006, Aragones a fost implicat într-o scandal care a făcut înconjurul lumii. A rămas celebră replica sa către Jose Antonio Reyes, la un antrenament al naţionalei. Simţindu-l pe Reyes complexat în faţa unui fotbalist ca francezul Thierry Henry, pe care Spania urma să-l întîlnească într-un amical, Aragones i-a ordonat: „Spune-i din partea mea negrului ăluia că eşti mai bun ca el!” A fost acuzat de rasism din această cauză, dar a răspuns sincer, în stilul său: „Ceea ce i-am spus lui Reyes nu s-a vrut a fi o insultă la adresa lui Henry, ci o laudă”.

3. Omul care i-a spus „nu” lui Raul

Aragones a considerat că Raul Gonzalez, simbolul Realului şi unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului, nu mai poate ajuta naţionala Spaniei şi a decis să nu-l mai cheme la lot. „Stilul impus de mine îi venea de minune lui Raul, însă motivul pentru care am decis să renunţ la a-l mai convoca a fost pentru că nu mai avea viteză pentru a se demarca. Plus că aveam fotbalişti gen Villa sau Torres, care excelau la capitolul ăsta. Acum e mai greu ca Raul să vină la naţională, iar el ştie asta. Timpul trece pentru toţi. Jucătorii sînt cei care îşi câştigă sau nu convocarea”.

A mizat pe David Villa, despre care a susţinut permanent că e mai potrivit pentru naţională. Şi nu s-a înşelat. A avut de ţinut piept unui val de critici din partea presei spaniole, însă Aragones nu s-a lăsat intimidat şi nu l-a mai convocat niciodată. „Nu am plecat niciodată capul în faţa lui Raul, un fotbalist extraordinar, mediatic şi aşa mai departe. Câte Mondiale a cîştigat Raul? Tot atîtea cît au câştigat şi Oleguer şi alţii”, obişnuia să spună, ironic, Aragones.
„Ascultaţi-mă! A venit momentul nostru după doi ani! Ne-au făcut în toate felurile, presa ne-a criticat, acum le vom demonstra de ce sîntem în stare”, le spunea jucătorilor săi înainte de confruntarea cu Rusia, pe 10 iunie 2008 (scor final, 4-1 pentru Spania) Luis Aragones.

4. „Ieşiţi pe teren şi mîncaţi-i!”

Neamţul Bernd Schuster povesteşte că înaintea finalei Cupei Spaniei, pe care Atletico Madrid a câştigat-o în faţa marii rivale, Real Madrid, cu 2-0, pe „Bernabeu”, cu golurile lui şi al lui Futre, Aragones i-a adunat pe jucători în vestiar, a pus tabla de joc, a schiţat meticulos toate detaliile echipei sale, dar şi amănunte despre adversar. Strategii, cine pe cine trebuia să marcheze. Când a terminat, i-a întrebat pe jucători: „Aţi înţeles?”.

Toţi cei din vestiar au răspuns la unison: „Da!”Aragones i-a privit, a dat un pumn în masă şi a urlat: „Ei bine, asta nu vă ajută cu nimic, e un rahat!, ieşiţi pe teren şi mâncaţi-i! Voi sânteţi Atletico şi m-am săturat până-n gât să pierd în faţa ăstora!”. Schuster mai povesteşte că niciodată în carieră nu a intrat pe un teren cu atâta determinare şi atâta încredere în victorie ca în seara aceea.

5. Paulo Futre povesteşte un alt moment fabulos dinaintea finalei cu Real Madrid

„Era ora 9 dimineaţa şi seara urma să jucăm finala Cupei, pe Bernabeu, cu Real. Eram cu Manolo în cameră, iar cineva a început să dea cu pumnii în uşă. Ne-am trezit speriaţi de moarte! Cât e ceasul?, l-am întrebat pe colegul meu. El mi-a răspuns: „9 dimineaţa”, în timp ce loviturile în uşă se auzeazu din ce în ce mai tare.

– Cine e?, am strigat din pat.
– Eu sînt, deschide uşa!, mi-a răspuns.

Am recunoscut vocea: Ufff, Mister, la ora asta? Îţi baţi joc de mine.
I-am deschis uşa.

Luis Aragones a intrat precum o fiară. Şi-a luat un scaun, s-a aşezat lîngă patul meu. Eu abia ţineam ochii deschişi din cauza luminii.
– „Uită-te în ochii mei”, mi-a zis.
– Cum să fac asta cînd nici nu m-am trezit încă. Sunt sigur că puteţi să-mi spuneţi şi mai târziu ceea ce vreţi să-mi spuneţi.
– Nici vorbă! Dumneata mă vei privi în ochi şi mă vei asculta chiar acum. Îţi aminteşti de insultele lui Michel, Gordillo şi Hierro la adresa lui Pizo Gomez? Ştii cum l-au umilit şi când?
– Binenţeles că ştiu. Erau într-o maşină şi au început să-şi bată joc de Pizo când erau la semafor şi i-au zis: „Eşti idolul nostru şi multe alte mizerii”, i-am răspuns. Luis mi-a replicat: „Bine, Paulo, azi îl vom răzbuna pe Pizo. Ăia trei îşi vor înghiţi injuriile la adresa colegului tău şi vor ţine minte ziua de azi până la sfârşitul vieţii lor!”

Aragones nu înceta să-mi vorbească: „Dumneata vei deveni în seara asta marele idol al lui Michel, Gordillo, Hierro, marele tău prieten Paco Buyo şi compania. Azi nu poţi da greş, îţi interzic categoric! Trebuie să-i umileşti aşa cum au făcut-o ei cu colegul tău. Acum, culcă-te, dar ţine minte că în seara asta nu mă poţi dezamăgi!”

A ieşit din cameră. Binenţeles că nu am mai putut dormi. Finala Cupei începuse pentru mine la 9 dimineaţa. Scopul lui fusese atins, voia ca meciul să înceapă cu 12 ore înainte pentru mine. Şi, într-adevăr, în seara aia l-am răzbunat pe Pizo.

6. Aragones către Torres: „Tu eşti alesul!”

„Luis e un motivator care îţi câştigă imediat încrederea. E un om despre care am putea povesti la nesfârşit, care te cucereşte din prima clipă. Ne-a transmis caracterul său pentru a ieşi din situaţiile dificile, ne-a făcut să luptăm pentru el”, povesteşte Fernando Torres, fotbalistul care, prin golul său a adus titlul Spaniei, la Euro 2008, în finala cu Germania.

În ziua finalei, Aragones s-a îndreptat către Fernando Torres, l-a sărutat pe frunte şi i-a spus: „Tu eşti alesul”.

„Nu sunt dintre cei care se emoţionează prea mult şi nici nu mă exteriorizez, de obicei, dar acum mă simt incredibil de fericit, după tot ce mi-au spus jucătorii, sunt foarte emoţionat”, declara Aragones după ce Spania devenise campioană europeană în 2008

7. Discuţia tactică de la miezul nopţii

Xavi Hernandez povesteşte cum, la un moment dat, aproape de miezul nopţii, în timp ce făcea duş, a auzit pe cineva bătând în uşă. A crezut că e Luis Garcia, care îi promisese că îi aduce un DVD. Aşa că a luat un prosop şi a dechis uşa, în timp ce îi spunea lui Luis că e enervant. Nu era nimeni însă, dar când a vrut să închidă uşa, cineva a dat buzna şi a urlat: „La dracu’! Pune ceva pe tine!”Xavi: Mister, dar nu mă aşteptam să vii. Aragones s-a aşezat pe un scaun şi a stat de vorba cu Xavi despre meciul care urma.

8. „Cine naiba e Wallace?”

Spania pregătea marea finală cu Germania, la Euro 2008, iar Luis Aragones ţinea şedinţa tactică dinaintea partidei. Printre sfaturile date jucătorilor săi, unul le-a atras în mod special atenţia: un anume jucător al nemţilor, Wallace, de care nu mai auziseră niciodată.

După câteva minute, din context, jucătorii au înţeles că Aragones se referea la Michael Ballack. Xavi i-a spus că pe căpitan îl cheamă Ballack. Replica lui Aragones? „Atunci, dacă eşti aşa deştept, spune-mi cum se pronunţă numele jucătorului cu 7 (Schweinsteiger)”. De atunci, gluma cu Wallace a rămas una dintre preferatele vestiarului.

La câteva momente înainte de startul finalei, Aragones s-a îndreptat către Ballack, pe tunelul dinspre vestiare, conştient fiind că elevii săi îl urmăresc cu privirea. S-a apropiat de neamţ şi i s-a adresat: „Salut, Wallace, ce mai faci?”. Ballack n-a înţeles nimic. Fotbaliştii lui Aragones au izbucnit în râs şi au scăpat puţin de tensiunea confruntării care urma.

Cum îi boteza pe jucători:
Fabregas – Fabricas (fabrici)
Xabi Alonso – Alfonso
Silva – Silvia
Lui Ruben Baraja i s-a adresat în mai multe feluri – Barajas, Pipa, Pipo – pînă jucătorul i-a amintit cum îl cheamă. Replica lui Aragones: „Îţi zic cum vreau, ok?”

Xavi lămureşte misterul: „Mi s-a spus că şi atunci cînd avea 40-50 de ani era la fel, boteza pe toată lumea”

„Voi formaţi un grup excepţional! Dacă nu ajung cu voi în finală, înseamnă că sunt un rahat şi am format o echipă de rahat! Dacă-i putem zdrobi, hai să-i zdrobim. Intrăm pe teren şi luptăm, şi-i zdrobim! După atâţia ani, a venit momentul nostru! Ne-au făcut praf din toate părţile, acum trebuie să demonstrăm de ce suntem în stare! De echipa de pe locul doi nu-şi aminteşte nimeni! Am venit aici să fim campioni
europeni”
– Luis Aragones

„Mulţumită acestui stil, naţionala Spaniei, sub comanda lui Aragones, a devenit o forţă. El mereu spunea că din punct de vedere fizic nu suntem cei mai buni, dar că la nivel tehnic eram între primele 5 naţionale din lume. Şi ne-am axat pe asta. Iar timpul a demonstrat că nu ne-am înşelat” – Xavi Hernandez


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.