Cel puţin 30 de migranţi africani au murit într-un naufragiu în largul Yemenului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puţin 30 de migranţi africani şi-au pierdut viaţa marţi într-un naufragiu în largul coastelor Yemenului, ţară aflată în conflict, a anunţat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), pe Twitter, declarându-se „întristat şi indignat de acest incident”, şi evocând informaţii neconfirmate despre tiruri împotriva pasagerilor, transmite AFP.

Potrivit UNHCR, ambarcaţiunea supraîncărcată transporta 101 somalezi şi 51 etiopieni la plecarea din portul Aden, situat în sudul Yemenului, cu destinaţia Djibouti, scufundându-se în largul coastelor yemenite, relatează Agerpres.

Potrivit agenţiei ONU, vasul s-a întors din drum la un moment dat, UNHCR făcând referire la „informaţii conform cărora persoanele de la bord au fost ţinta unor tiruri”.

O responsabilă a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM) la Aden a confirmat pentru AFP că bilanţul naufragiului este de 30 de morţi.

OIM a precizat, într-un comunicat, că echipele sale au oferit primele îngrijiri supravieţuitorilor şi că va depune eforturi pentru a obţine mai multe detalii despre naufragiu de la paza de coastă yemenită.

În pofida războiului şi a foametei din Yemen, mii de migranţi, veniţi adesea din Etiopia sau Somalia, au continuat să intre în ţară în 2017, sperând că vor putea ajunge pe cale terestră în ţările bogate din Golf pentru a găsi de lucru, arată OIM.

Mulţi migranţi sunt răpiţi şi torturaţi de bande criminale la sosirea în Yemen, în schimbul unor răscumpărări, mai spune OIM.

Zeci de migranţi au murit în 2017 în tentativa de a ajunge în Yemen pe mare. În august, cel puţin 50 de somalezi şi etiopieni au fost înecaţi în mod deliberat de traficanţi. În martie, un elicopter a deschis focul asupra unui vas cu peste 140 de pasageri, omorând 42 de civili. Conform unor rapoarte neconfirmate, majoritatea pasagerilor erau migranţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...