Cel puţin 29 de adolescenţi imigranţi au fost înecaţi intenţionat de către traficanţi de persoane, în Yemen

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puţin 29 de imigranţi adolescenţi au fost înecaţi în mod deliberat de către persoane ce traficau fiinţe umane în Yemen, anunță o agenţie a ONU, citată de postul CNN News, preluat de Mediafax.

Adolescenţii făceau parte dintr-un grup 120 de persoane ce au fost împinse în mod intenţionat dintr-o barcă de către traficanţii cărora le-ar fi fost teamă să fie arestaţi.

Aproximativ 27 de supravieţuitori au fost găsiţi pe o plajă de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, în timpul unei patrule de rutină. Cel puţin 22 de persoane lipsesc.

Vârsta media a celor aflaţi pe barca în cauză era de 16 ani, majoritatea provenind din Somalia şi Etiopia. Aceştia sperau să ajungă în state din Golful Persic prin Yemen.

„Supravieţuitorii le-au transmis colegilor noştri că traficanţii i-au împins în apă, după ce au văzut nişte autorităţi în apropierea coastei”, a explicat şeful misiunii în Yemen al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

„Este şocant şi inuman”, se mai arată într-un comunicat al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, citat de CNN.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...