Cel puţin 21 de răniţi în urma coliziunii frontale dinre două trenuri în nordul Poloniei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puţin 21 de persoane au fost rănite în nordul Poloniei, în urma coliziunii dintre două trenuri. Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie, nu a fost înregistrat niciun deces, dar printre cei răniţi se află patru copii, care au fost transportaţi la spital, unul dintre ei cu un elicopter.

Un tren de pasageri a intrat în coliziune cu un tren de marfă, în apropierea unei staţii aflate în nordul Poloniei, iar 21 de persoane au fost rănite, au anunţat miercuri autorităţile poloneze, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Şapte dintre cele 11 vagoane ale trenului de călători au deraiat în urma coliziunii, care s-a produs în jurul orei locale 22:00 (23.00, ora României), în oraşul Smetowo Graniczne.

Aproximativ 300 de persoane se aflau în trenul de pasageri care călătorea de la Gdynia, oraş aflat în nordul ţării, până la Bielsko-Biala, oraş aflat în sud.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...