Cel mai scump transfer din istoria fotbalului, realizat de Manchester United; Pogba revine pe Old Trafford

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Manchester United a ajuns la un acord cu Juventus pentru transferul lui Pogba. Francezul va ajunge pe Old Trafford contra sumei de 120 de milioane de euro, anunţă L’Equipe.

Deşi nu a avut un turneu final foarte reuşit, Pogba va deveni cel mai scump jucător de fotbal din istorie. Conform informaţiilor oferite de prestigiosul cotidian francez, toate părţile s-au pus de acord pentru trecerea mijlocaşului de 23 de ani pe Old Trafford. Suma de transfer este una impresionantă, 120 de milioane de euro, lucru care îl transformă pe fotbalistul de culoare în cel mai scump fotbalist, peste recordurile setate de Real Madrid cu achiziţionările lui Bale şi Ronaldo.

De altfel, Real a fost şi ea în cursa pentru semnătura lui Pogba, însă United a plusat suficient astfel încât „Bătrâna Doamnă” să îşi dea acordul. De notat faptul că prima ofertă a lui United pentru Pogba – 101 milioane de euro – a fost respinsă în această dimineaţă, însă englezii au plusat.

Şi Pogba poate fi mulţumit de salariul pe care îl va lua pe Old Trafford: 263.000 euro/săptămână, adică aproximativ 12,5 milioane de euro/an (dublu cât la Juventus). Sportivul din Hexagon va semna un contract valabil pe o perioadă de cinci ani.

Pogba a mai evoluat pentru United în sezonul 2011-2012, însă a prins doar 3 meciuri, Alex Ferguson necrezând la acel moment în calităţile francezului.

Cel mai scump transfer realizat vreodată de United până în acest moment fusese reprezentat de Angel di Maria. Argentinianul a ajuns în 2014 pe Old Trafford, de la Real Madrid, contra sumei de 71 de milioane de euro.

Paul Pogba va deveni al patrulea transfer al verii la Manchester United, după ce Mourinho i-a mai adus pe Eric Bailly, Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan. Mutarea se va oficializa, conform sursei citate, zilele viitoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...