Cel mai lung zbor aerian non-stop pe curse comerciale va dura 17 ore şi 35 de minute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Compania aeriană „Emirates” va introduce cel mai lung zbor comercial non-stop din lume începând de anul viitor, între Dubai şi Panama City, informează agenţia DPA.

De la 1 februarie 2016, „Emirates” va lansa acest zbor care va fi operat de un avion Boeing 777-200LR cu capacitatea de transport de 266 de pasageri, pe o distanţă de 13.821 kilometri, a declarat joi compania aeriană. Zborul urmează să dureze 17 ore şi 35 de minute.

Panama City va fi prima destinaţie a companiei, ca poartă de intrare în America Centrală, oferind o opţiune convenabilă pentru pasagerii care călătoresc din Dubai spre America Centrală, Caraibe şi partea de nord a Americii de Sud, a spus directorul executiv al „Emirates”, Ahmed bin Saeedal-Maktoum, citat de DPA.

Acest zbor este cu 17 km mai lung decât actualul „cel mai lung zbor non-stop”, operat de compania aeriană australiană „Qantas” între Sydney şi Dallas.

Compania „Singapore Airlines„ a anulat din motive financiare în 2013 zborul de 15.344 de kilometri între Singapore şi Newark, din statul New Jersey, mai scrie DPA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...