Cecenia vrea să introducă poliţişti de nuntă care să verifice dacă nuntaşii se îmbată sau dansează nepotrivit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autorităţile din Cecenia intenţionează să înfiinţeze echipaje de poliţie care să patruleze la nunţile din regiune, pentru a se asigura că nimeni nu se îmbată sau efectuează mişcări de dans nepotrivite, relatează The Guardian.

Regiunea Cecenia, acum parte a Rusiei, este condusă de Ramzan Kadirov, despre care criticii spun că devine din ce în ce mai dictatorial. Cea mai recentă represiune pe care el vrea să o introducă vizează orice nuntă organizată în afara unei case particulare.

Potrivit agenţiei de ştiri Tass din Rusia, Kadirov, care este şi primarul din Grozny, capitala Ceceniei, a elaborat şi a trimis către restaurante şi alte localuri în care se organizează nunţi o listă cu regulile care definesc comportamentul nepotrivit şi modul în care acesta trebuie sancţionat.

Potrivit instrucţiunilor transmise, pentru nuntaşi este interzis să tragă cu arma, să se îmbete, iar pentru mireasă este interzis dansul. De asemenea, un număr de dansuri „non-tradiţionale” au fost interzise. Un exemplu de dans „non-tradiţional”, potrivit regulilor primarului, ar fi schimbatul partenerului de dans. „Vom înfiinţa grupuri speciale de lucru, ai căror reprezentanţi vor fi prezenţi la nunţile din locuri publice şi vor verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele unei nunţi tradiţionale. În cazul în care ei văd că hainele nu se potrivesc cu mentalitatea noastră sau sunt efectuate mişcări de dans nepotrivite, ei vor interveni”, a declarat un reprezentant al Ministerului cecen al Culturii pentru agenţia Tass.

Represiunea este oarecum ironică, având în vedere propria istorie a primarului Kadirov cu nunţile. Anul acesta, filmări de la nunta nepotului său au ilustrat o coloană de zeci de maşini de lux care se plimbau prin Cecenia. De asemenea, o telegramă diplomatică americană eliberată de WikiLeaks descria o nuntă din 2006 din Daghestan, care se învecinează cu Cecenia, la care Kadirov a sosit cu un anturaj mai mare şi „a dansat stângaci cu arma sa automată placată cu aur blocată în partea din spate a pantalonilor săi”, chiar înainte de a îngropa dansatorii în bancnote de 100 de dolari.

Atunci, ambasadorul SUA, William Burns, care a participat, de asemenea, la nuntă, a povestit cum Kadirov a dat drept cadou un bulgăre de aur solid de 5 kg tinerilor căsătoriţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...