Ce spune Maia Sandu despre comentariul misogin la adresa ei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fosta ministră a Educației și inițiatoarea proiectului politic PAS, Maia Sandu, a reacționat la comentariul misogin făcut de secretarul general al Organizației de Femei PD, Zika Ivanschi.

După ce acum două zile, Ivanschi a lansat un mesaj ofensator la adresa fostului ministru, la o știre distribuită pe rețeaua de socializare Facebook, Maia Sandu spune că a neglijat afirmațiile democratei, întrucât calitatea comentariului și calitatea omului corespund.

„După calitatea comentariului putem să vorbim și despre calitatea omului. Este suficient, nu vreau să comentez”, a răspuns Sandu.

Ivanschi a scris despre Sandu, într-un comentariu la o știre distribuită pe o rețea de socializare că „în vecii vecilor nu aș vota o femeie – sterilă. Să-și încheie o familie, apoi să îndrăznească să conducă o țară. Ordine în suflet, ordine în familie, apoi ortdine în țară”.

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, dar și președintele Parlamentului, Andrian Candu, și-au cerut scuze de la Maia Sandu. Cei doi au anunțat că PD va analiza cazul și va fi luată o decizie în privința secretarul general al organizației femeilor PD. Mai mult, Lupu spune că, dacă se vor repeta asemenea cazuri, persoanele vizate ar putea fi excluse din partid.

După conflictul creat, Zika Ivanschi a dispărut de pe rețeaua de socializare Facebook, contul acesteia fiind șters.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...