Care sunt cele mai des întâlnite alergii de toamnă şi cum se pot trata

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ar putea cineva să dezvolte diverse simptome alergice doar în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie sau să prezinte odată cu venirea toamnei exacerbări ale unei simptomatologii alergice preexistente? Categoric, da!

Medicul alergolog Adriana Nicolae explică pentru CSID câteva dintre cauzele majore care ar putea fi implicate în producerea alergiilor de toamnă. Iată care sunt!

1. Polenul buruienilor, în special cel de Ambrozie, sau iarba pârloagelor şi cea de pelinariţă, pelinul negru sau Artemisia vulgaris.

2. Sporii de mucegai, care se găsesc adesea pe frunzele umede din parcuri şi grădini, şi aparţin speciilor Alternaria alternata şi Cladosporium herbarum.

3. Acarienii sau acele vieţuitoare microscopice care se găsesc în praful de casă.

4. Veninul viespilor care devin tot mai prezente acolo unde apar fructele dulci, ca strugurii, prunele, merele sau perele.

Simptomele care anunţă o alergie

Care ar fi simptomatologia sugestivă pentru diversele reacţii alergice care sunt declanşate de contactul cu alergenele respiratorii, adică de inhalarea sau contactul pielii cu grăuncioarele microscopice de polen, sporii minusculi de mucegai sau praful de casă?

– strănuturi în salve, congestionarea puternică a mucoaselor nazale care se traduce prin înfundarea aproape completă a nasului, secreţii nazale abundente, mâncărimi de nas, dar şi în urechi, în cerul gurii sau faringe.

– înroşirea ochilor, lăcrimare, mâncărime intensă sau umflături ale pleoapelor.

– crize de tuse seacă, iritativă, respiraţie dificilă sau şuierătoare,care ajunge până la uscăciunea pielii ,cu mâncărime şi înroşirea ei în diferite zone, în care pot apărea şi erupţii persistente acoperite de mici vezicule sau cruste

– insomnie, nervozitate, lipsă de concentrare sau oboseală permanentă.

Toate aceste semne şi simptome sugerează prezenţa unei rinoconjunctivite alergice, care se asociază cu astmul alergic, dar şi cu exacerbări ale dermatitei atopice sau cu diverse erupţii cutanate alergice datorate concentraţiei foarte mari de polen din atmosferă.

Tratamentul alergiilor de toamnă

Opţiunile de tratament pentru persoanele care suferă de diverse alergii în lunile de toamnă sunt personalizate în funcţie de tipul acestora, ca şi de prezenţa lor în diverse combinaţii.

,,O variantă de medicaţie aleasă este una strict simptomatică, compusă din preparate antihistaminice, sprayuri decongestive, antialergice sau antiinflamatoare nazale, picături pentru ochi, diverse inhalatoare ca medicaţie de criză şi medicaţie antiinflamatoare pentru obstrucţia bronşică din astmul alergic şi emoliente, dar şi creme cortizonice pentru controlul simptomatologiei cutanate.

Una dintre cele mai bune opţiuni de tratament care poate aduce un beneficiu real prin influenţarea pe termen lung a evoluţiei alergiilor dezvoltate este vaccinarea cu extracte alergenice sau imunoterapia alergen specifică.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...