Candidatul la preşedinţia SUA Donald Trump, comparat cu Adolf Hitler

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Candidatul la preşedinţia SUA Donald Trump este comparat cu „Adolf Hitler” de către sora vitregă a lui Anne Frank.

„Dacă Donald Trump va deveni preşedintele SUA, va fi un dezastru total”, a declarat Eva Schloss pentru Newsweek. „Cred că se comportă ca un Hitler şi incitează la rasism”, a mai spus ea.

Schloss a supravieţuit calvarului de la Auschwitz, în timp ce Anne Frank şi mama ei au murit în lagărul de la Bergen-Belsen. Jurnalul lui Anne Frank a devenit celebru în toată lumea, fiind o ilustrare fidelă a vieţii dintr-o familie evreiască, în Germania nazistă.

Donald Trump a mai fost comparat în trecut cu dictatorul nazist, atât de oponenţii din SUA, cât şi de cei din alte ţări.

În noiembrie 2015, Max Boot, consilierul candidatului la preşedinţia SUA Jeb Bush, a scris pe Twitter că Trump este „fascist”, în timp ce un ziar britanic s-a „întrebat” în decembrie: „Cine a rostit aceste cuvinte: Donald Trump sau Adolf Hitler?”

„Dacă analizaţi istoria, veţi vedea că această retorică a declanşat al Doilea Război Mondial şi i-a permis lui Hitler să cotropească mai multe ţări”, a declarat Christine Todd Whitman, fostul guvernator din New Jersey (republicană), în 9 decembrie 2015, după ce Trump a recomandat interzicerea temporară a accesului imigranţilor musulmani în SUA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...