Când ar putea adera Moldova la UE și ce șanse are; Cum stau Ucraina, Georgia sau Albania

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poate că Marea Britanie vrea să iasă din Uniunea Europeană, însă sunt cel puţin zece ţări care şi-ar dori să facă parte din blocul comunitar. Dar există o problemă: epoca de glorie a expansiunii UE a apus.

Deşi guvernele naţionale ar vrea să existe stabilitate politică în ţările vecine ale UE, nu prea sunt dispuse să permită aderarea acestor state înainte de 2025, scrie Politico.

Johannes Hahn, comisarul european pentru extinderea UE susţine că cele mai multe dintre statele membre nu prea îşi doresc lărgirea blocului comunitar. Iar ţările care ar vrea să aplice ştiu asta şi ştiu că au un drum lung de parcurs până să facă parte din Uniune.

Mai mulţi oficiali europeni au sugerat că, având în vedere Brexit şi un nou buget de negociat şi implementat în perioada 2020-2026, UE pur şi simplu nu mai are loc pentru noi membri până în 2027.

Iată ţările care ar putea candida pentru apartenenţa la UE:

Albania
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2025

Şanse de aderare: 80%

Pro: Albania a demonstrat că este capabilă să implementeze reforme bipartizane şi este „cel mai puţin dereglată ţară” din Balcanii de Vest, potrivit unui diplomat din regiune. Albania a evitat în mare parte războaiele iugoslave din anii ’90, ceea ce a ajutat-o să se distanţeze de problemele cu care se confruntă astăzi alte state aplicante din regiune.

Contra: Negocierile formale nu au început încă, iar corupţia şi crima organizată rămân nişte probleme serioase pentru Albania, potrivit Comisiei Europene, care a criticat şi politizarea instanţelor de judecată din această ţară.

Muntenegru
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2027

Şanse de aderare: 90%

Pro: Muntenegru este cea mai bogată naţiune din Balcanii de Vest pe cap de locuitor şi a demonstrat că îşi doreşte să facă parte din instituţiile occidentale, după cum o arată şi faptul că ţara a semnat anul acesta protocolul de aderare la NATO, etapă finală a unui lung proces.

Contra: Corupţia rămâne „prevalentă” şi „o problemă serioasă”, susţine Comisia Europeană, iar progresele politice şi economice sunt moderate. De asemenea, primirea Muntenegrului în UE, fără includerea Serbiei, ar expune mica ţară unui risc de securitate.

Serbia
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2027

Şanse de aderare: 80%

Pro: Serbia este cea mai mare dintre ţările Balcanilor de Vest care speră să intre în UE şi ar putea fi o forţă stabilizatoare proeuropeană în regiune. Totodată, Comisia Europeană a lăudat Serbia pentru că şi-a aliniat legislaţia la reglementările europene.

Contra: Nu a înregistrat niciun progres în ultimul an în combaterea corupţiei. De asemenea, Serbia ar putea refuza în continuare să recunoască independenţa Kosovo, mai puţin dacă i se oferă calitatea de stat membru UE, ceea ce poate ar fi o tactică deşteaptă, însă cu siguranţă nu ar fi în spiritul normelor europene.

Bosnia şi Herţegovina
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2027, posibil mult mai târziu

Şanse de aderare: 50%

Pro: Această ţară multietnică şi multiculturală ar putea într-o zi să fie o reuşită a eforturilor UE pentru unitate şi diversitate. Iar dacă apartenenţa la UE ar aduce Bosnia şi Herţegovina la acelaşi nivel cu vecinii săi, premiul pentru Bruxelles ar fi o regiune complet transformată.

Contra: Constituţia acestei ţări va trebui să sufere schimbări radicale pentru a atinge standardele UE în ceea ce priveşte drepturile fundamentale şi nu numai.

Kosovo
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2027

Şanse de aderare: 30%

Pro: Kosovo câştigă teren în înfiinţarea de instituţii prin parcursul său european şi deja a adoptat euro ca monedă naţională.

Contra: Din cauza unei puternice polarizări politice şi a corupţiei, drumul spre integrarea europeană va fi unul lung. Suveranitatea Kosovo nu este recunoscută de cinci ţări UE, printre care şi România, dar nici de cel mai mare vecin al său Serbia.

Macedonia
Data posibilă de aderare: Nu înainte de 2030

Şanse de aderare: 50%

Pro: Ţara are mai puţine probleme interne decât Bosnia şi Herţegovina.

Contra: Negocierile de aderare au fost extrem de lente. Grecia nu este de acord nici măcar cu numele acestui stat, pentru că îl vede ca pe o ameninţare la integritatea teritorială a regiunii elene cu acelaşi nume. Macedonia are unele dispute şi cu Bulgaria şi există îngrijorări şi cu privire la democraţie şi statul de drept.

Georgia
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2035

Şanse de aderare: 20%

Pro: Guvernul nici că ar putea avea mai multă susţinere pentru apartenenţa la UE. „Georgia nu are alternativă. Georgienii vor să trăiască într-o democraţie normală, pe stilul european, şi vor să protejeze independenţa politică şi integritatea teritorială”, a declarat ambasadorul georgian Natalie Sabanadze la Bruxelles.

Contra: Parcursul european al acestei ţări este îngreunat de relaţia pe care a avut-o cu Rusia, la fel cum se întâmplă şi în cazul Ucrainei.

Republica Moldova
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2035

Şanse de aderare: 50%

Pro: Republica Moldova are legături puternice cu România, precum şi aceeaşi limbă şi o cultură similară, notează jurnaliştii Politico.

Contra: Țara noastră are probleme cu regiunea separatistă Transnistria, în care Rusia are trupe militare, şi este cea mai săracă dintre statele candidate pentru apartenenţa la UE. În plus, luna trecută a fost ales un preşedinte prorus şi antieuropean.

Ucraina
Data posibilă a aderării: Nu înainte de 2035

Şanse de aderare: 20%

Pro: Milioane de ucraineni îşi doresc atât de mult să intre pe orbita politică şi economică a UE încât sunt dispuşi să protesteze sau chiar să verse sânge. Legăturile cu UE reprezintă o cale de a aduce stabilitatea în fosta ţară sovietică.

Contra: Chiar şi un simplu „acord de asociere” s-a dovedit a fi prea mult pentru olandezi, care s-au opus, iar temerile politice au întârziat susţinerea Executivului european pentru liberalizarea vizelor pentru ucraineni în spaţiul Schengen. Ca să nu mai vorbim despre conflictul separatist din est sau despre anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

Turcia
Posibila dată a aderării: Nu se aplică

Şanse de aderare: 0%

Pro: Includerea Turciei în instituţiile occidentale ar fi un lucru benefic şi un semn că islamul moderat are loc la masa marilor actori mondiali.

Contra: Turcia se îndreaptă către autoritarism sub conducerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, cu grave probleme în ceea ce priveşte statul de drept şi libertatea de exprimare. Doar o mică parte din ţară este geografic în Europa. În plus, negocierile de aderare au fost suspendate temporar, printr-o rezoluţie a Parlamentului European.

Islanda
Data posibilă a aderării: La cinci ani de la depunerea din nou a candidaturii, adică nu înainte de 2022

Şanse de aderare: 100% dacă Islanda îşi depune din nou candidatura, după ce şi-a retras-o anul trecut

Pro: Una dintre cele mai vechi democraţii din lume, Islanda are o poziţie geografică strategică în Atlantic, un nivel ridicat al educaţiei şi puternice legături culturale cu Europa continentală.

Contra: În Islanda există în permanenţă facţiuni eurosceptice, născute din îngrijorările privind dreptul la pescuit al naţiunii (care ar fi limitat şi parţial colectivizat în interiorul UE). Mai mult, ţara s-a îmbogăţit pe cont propriu, aşa că nu are nevoie de Uniunea Europeană să se dezvolte.

Scoţia
Data posibilă a aderării: La cinci ani după aplicaţie, adică nu înainte de 2024 (asta pentru că se aşteaptă ca Marea Britanie să iasă din UE cel mai devreme în 2019)

Şanse de aderare: 90% dacă Scoţia îşi depune candidatura

Pro: O Scoţie independentă în interiorul UE ar fi un câştig major pentru integraţioniştii europeni. Scoţia este entuziasmată în legătură cu o eventuală apartenenţă la UE, iar un purtător de cuvânt al Guvernului de la Edinburgh a numit Brexit-ul „o atrocitate” împotriva votanţilor scoţieni.

Contra: Dacă Scotia şi-ar declara independenţa faţă de Marea Britanie, candidatura sa ar putea fi blocată de Spania, de teama să nu stabilească un precedent pentru naţionaliştii catalani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...