Cameron avertizează liderii europeni că Marea Britanie se va retrage din UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

David Cameron începe joi un turneu în capitalele europene, în contextul lansării unui proiect de lege care deschide calea unui referendum asupra apartenenţei Marii Britanii la UE, pentru a-i avertiza pe liderii europeni că Londra va părăsi Uniunea dacă aceasta nu se reformează.

Ministrul britanic de Externe Philip Hammond s-a declarat încrezător în obţinerea unor modificări „substanţiale” înainte de referendum. El nu a exclus un vot chiar anul viitor, în măsura în care negocierile decurg bine, dar a adăugat că cel mai important lucru este ca „lucrurile să fie făcute bine”, relatează BBC News online.

Cameron pleacă în Olanda şi Franţa, în prima parte a turneului, în care doreşte să obţină sprijin pentru modificările pe care le doreşte.

Premierul britanic nu a stabilit în detaliu reformele pentru care exercită presiuni, însă ele vor include reglementări prin care imigranţii vor fi împiedicaţi să solicite ajutoare sociale.

El doreşte, de asemenea, garanţii pentru protejarea City, în cazul unei integrări mai mari a zonei euro şi o scutire a Marii Britanii de la o „Uniune tot mai strânsă”.

Hammond a declarat că Guvernul britanic a primit un aviz juridic potrivit căruia este necesară modificarea tratatelor UE în vederea garantării reformelor lui Cameron, un lucru căruia ceilalţi lideri ai blocului i s-au opus.

„Avem un set clar de cerinţe. Premierul este foarte clar în discuţiile cu omologii săi europeni – dacă nu suntem în măsură să ne îndeplinim promisiunile în privinţa marilor domenii care-i îngrijorează pe britanici, atunci nu vom învinge în referendum”, a declarat joi ministrul pentru postul BBC Radio 4.

„Ne aşteptăm ca partenerii noştri europeni să se angajeze alături de noi pentru a oferi un pachet care să le permită britanicilor să decidă că ei cred că viitorul Marii Britanii înăuntrul Uniunii Europene este mai bun”, a continuat Hammond.

Întrebat dacă asta înseamnă că Guvernul va recomanda în continuare rămânerea ţării în UE, chiar dacă nu va obţine reforme majore, şeful diplomaţiei britanice a răspuns că „dacă partenerii noştri nu sunt de acord cu noi – nu colaborează cu noi să livrăm pachetul -, atunci nu excludem nimic”.

Ministrul a adăugat că procesul de negociere abia a început, dar că Londra se aşteaptă să obţină un „pachet substanţial de reforme” până la iarnă.

El a spus că doreşte ca aceste negocieri să fie cât mai rapide, dar că agenda depinde de „mecanismul” negocierilor.

Primii lideri cu care se întâlneşte Cameron sunt premierul olandez Mark Rutte şi preşedintele francez Francois Hollande, urmaţi de premierul polonez Ewa Kopacz şi cancelarul german Angela Merkel.

Proiectul de lege privind referendumul urmează să fie publicat joi şi conţine detalii despre întrebarea şi angajamentul de a organiza scrutinul până la sfârşitul lui 2017.

Downing Street vrea ca alegătorii să răspundă la întrebarea „Trebuie să rămână Regatul Unit în Uniunea Europeană?”. Comisia Electorală a sugerat în 2013 această formulare, astfel încât susţinătorii rămânerii în UE să facă o campanie pentru „da” şi viceversa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...