Cădere majoră în sondaje la aproape 100 de zile de mandat: Ce cred americanii despre Donald Trump

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tot mai puţini americani au încredere în preşedintele lor, potrivit ultimului sondaj Gallup, care arată că 45% dintre respondenţi cred că Donald Trump îşi va ţine promisiunile, faţă de 62%, nivelul înregistrat în luna februarie, în scădere cu 17 procente, potrivit The Washington Post.

Sondajul arată, totodată, o scădere de 11 procente şi în cazul încrederii în republicani şi de nouă procente în cazul încrederii în conservatori. Per total, faţă de sondajul anterior, realizat în perioada 1-5 februarie, procentul americanilor care cred că Trump poate înfăptui marea schimbare de care are nevoie America a scăzut de la 53% la 46% şi de la 42% la 36% în cazul celor care cred că Trump este onest şi demn de încredere.

sondaj-galup

Într-o postare pe contul său de Twitter, în luna februarie, Donald Trump respingea rezultatele sondajelor care arătau o dezaprobare din partea americanilor în privinţa măsurilor antiimigraţie, catalogându-le drept „ştiri false”, potrivit The New York Times.

Faţă de predecesorul său la Casa Albă, înainte să fie învestit în funcţie, cota sa de încredere era undeva la 40%, faţă de 78%, nivelul la care se situa Barack Obama, înainte de primul său mandat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...