Bugetul de Stat dă peste cap „Reforma Guvernului”: 16 ministere în 2017 costă mai ieftin decât 9 ministere în 2018

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reforma Guvernului implementată de majoritatea parlamentară în vara acestui an sub pretextul eficientizării şi optimizării costurilor s-a dovedit a fi doar o manevră politică în urma căreia doar reprezentanţii PDM au rămas în fotoliile de ministru. Cel puţin asta denotă Bugetul de stat pentru anul viitor, din care relevă că cheltuielile pentru 16 ministere şi Cancelaria de Stat în anul 2017 au fost mai mici decât cheltuielile programate pentru anul 2018 în condiţiile în care avem un Cabinet de miniştri format din nouă ministere. Chiar şi ministerele care nu au fost comasate, şi acelea au o majorare a cheltuielilor pentru anul 2018.

„În general, noi aşteptam de la reforma administraţiei publice centrale eficienţă şi ieftinirea costurilor. Astăzi, noi constatăm că nu este aşa. 16 ministere plus Cancelaria de Stat de anul trecut, ne costă mai ieftin decât 9 ministere plus Cancelaria de Stat de anul acesta. Noi am calculat că pe ministerele care nu au fost comasate plus Cancelaria de Stat, anul acesta se alocă plus 390 de milioane de lei. În acelaşi timp, noi micşorăm Fondul de eficienţă energetică, care este unul extrem de efectiv, cu 50 de milioane de lei. Da, ni s-a spus că la rectificări o să majorăm acest fond, dar o să fie atunci când o să fie rectificarea şi doar atunci o să fie posibil de anunţat participarea la proiecte. Dvs. înţelegeţi că noi umflăm întreţinerea aparatului de stat în detrimentul celor mai necesare cheltuieli publice?!”, a întrebat deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac în cadrul audierilor parlamentare a Legii Bugetului, după ce preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă a dat citire raportului Comisiei.

Şi comunista Elena Bodnarenco a avut obiecţii faţă de raportor. Aceasta a menţionat că, conform unor calcule, „în anul viitor, întreţinerea aparatului de stat, a Guvernului, Cancelariei de Stat, a Parlamentului, Preşedinţiei, ne va costa mai scump cu două miliarde de lei”. „În acelaşi timp, majorarea pensiei pentru pensionari până la nivelul minimului necesar care astăzi, pentru pensionari, este de 1.566 de lei, iar astăzi 523 de mii de pensionari primesc mai puţin decât acest minim necesar (73%), iată aceasta ar costa 2,3 miliarde de lei. Poate că e cazul să susţinem mai bine pensionarii decât Guvernul?! Doar bugetul Ministerului Finanţelor ne va costa cu 200 de miliaone de lei mai mult în anul viitor”, a precizat Bodnarenco.

Drept justificare Ştefan Creangă a spus că bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2018 se majorează cu „aproape jumătate de miliard de lei” ( n.r. comparativ cu două miliarde, pentru Guvern). „Este o sumă destul de impunătoare pentru acest buget. Totodată, aceste două miliarde care Dvs. menţionaţi că sunt suplimentare, să nu uităm că cu toţii, aici, în plenul Parlamentului am susţinut majorarea salariilor la bugetari, dintre care 1,6 miliarde sunt numai acea majorare. Restul sunt cheltuieli suplimentare pentru alte majorări”, a mai spus Creangă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...