Britanicii s-au jucat de-a războiul propagandistic cu Rusia și au pierdut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marea Britanie nu va fi capabilă să învingă Rusia într-un război propagandistic pe timp de pace. Acestea sunt concluziile experţilor militari britanici în urma unui exercițiu al armatei, scrie The Times.

Scenariul exerciţiului prevede următoarele: soldați din două brigăzi au desfăşurat un incident armat, pentru a afla gradul de pregătire în timpul unei confruntări cu trupele rusești, care au început un „război propagandistic” în țările baltice. Militarii ruşi au fost interpretaţi tot de britanici.

Foarte repede, armata engleză a constatat că nu poate contracara dezinformările mass-mediei de stat din Rusia și a oficialilor guvernamentali ruși cu privire la situația de pe teren. Dezminţirea acestor dezinformări ocupă foarte mult timp.

Experţii militari susţin că regulamentele actuale în domeniul militar impun obligaţia verificării situației, alcătuirea declaraţiei corespunzătoare și prezentarea textului pentru examinare și aprobare funcționarilor Ministerului Apărării. După care, în cele din urmă, declaraţia cu dezminţiri ajunge pe biroul ministrului apărării sau a premierului, care o semnează şi o oferă publicului.

„Acest proces durează ore și uneori chiar zile, între timp, informațiile false se rostogolesc în toată lumea, în timp ce replica tardivă se bucură de o atenție limitată”, spune articolul.

„Noi trebuie să îmbunătățim procedurile. Conform regulamentelor actuale nu putem face faţă războiului informațional și nici nu putem acționa la fel ca rușii, pentru că, potrivit legii, nu poţi face acest lucru într-o țară democratică pe timp de pace. Trebuie să găsim o altă cale pentru a lupta în acest război al informațiilor” , a declarat sursa ziarului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...