Biden: Putin cumpără partide în toată Europa și folosește oligarhii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a acuzat Rusia că încearcă să-şi submineze vecinii europeni, finanţând partide anti-sistem şi exploatând corupţia pentru a-şi extinde influenţa, relatează Bloomberg.

La 14 luni după ce Rusia a anexat Crimeea şi a instigat mişcarea separatistă în Ucraina, alianţa dintre SUA şi Europa este supusă celui mai mare test de la sfârşitul Războiului Rece, a declarat Biden miercuri, la Brookings Institution din Washington.

Guvernul preşedintelui rus Vladimir Putin foloseşte „războiul hibrid” pentru a-şi extinde influenţa în Europa dincolo de Ucraina, a adăugat el.

„Kremlinul se străduieşte să cumpere şi să coopteze forţe politice europene, finanţând partide anti-sistem atât de dreapta, cât şi de stânga în toată Europa”, a precizat Biden. De asemenea, Rusia şi alte ţări „folosesc corupţia şi oligarhii ca instrumente coercitive”.

Agresiunea Rusiei în Ucraina este „sprijinită de o maşinărie de propagandă rusă foarte agresivă, susţinută de stat, care răspândeşte activ dezinformarea – şi o face chiar bine, aş putea adăuga”, a mai spus vicepreşedintele american.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...