BERKUT-ul ucrainean va fi înlocuit de o nouă structură

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unitatea specială BERKUT a fost lichidată. Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a anunțat crearea unei alte structuri speciale de forță, notează portalul ucrainean korrespondent.net.

”În curând, va fi creată o altă structură de forță, care se va deosebi cardinal de BERKUT. După ce va fi înființată, vom face public programul se lucru al acestei structuri”, a declarat Arsen Avakov, ministrul ucrainean al Afacerilor Interne.

Potrivit AFP, Berkut a fost vârful de lance al represiunii contra opozanților în Ucraina și există înregistrări în care membrii Berkut apar folosind muniție de război asupra mulțimii. Cel puțin 82 de persoane au murit și peste 700 au fost rănite în confruntările dintre poliție și manifestanți săptămâna trecută la Kiev, conform unui bilanț oficial.

Partidul naționalist Svoboda a prezentat duminică un proiect de lege pentru dizolvarea trupelor antirevoltă, responsabile pentru cele mai multe victime în violențele de la Kiev.

Forțele Berkut, cunoscute și sub numele de „Beretele Roșii”, au fost create în 1992 pe baza forțelor speciale de poliție din Ucraina sovietică.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...