BERD va ajuta statele din Balcani să-şi reducă dependenţa de gazul rusesc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) încearcă să ajute statele din Europa Centrală şi de Est să-şi diversifice aprovizionarea cu gaze naturale după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a abandonat proiectul South Stream.

BERD se va concentra pe relansarea construcţiei unui gazoduct între Serbia şi Bulgaria, pe care cele două state l-au pus în aşteptare până când autorităţile ruse au anunţat că South Stream nu va fi construit, a declarat luni preşedintele BERD, Suma Chakrabarti.

„Dacă South Stream nu se va întâmpla atunci întreaga ordine a proiectelor se va modifica. Vom începe să ne uităm la toate aceste proiecte pentru a vedea dacă sunt viabile din punct de vedere economic. Conducta dintre Serbia şi Bulgaria este în fruntea listei”, a declarat Suma Chakrabarti.

Separat, Eustream, compania care operează reţeaua de gazoducte din Slovacia, a propus un proiect denumit Eastring, care prevede construirea unei noi conducte cu o lungime de 570 de kilometri care ar urma să permită transportul de gaze naturale din Europa Occidentală via România spre ţările din Balcani. Eustream estimează că proiectul ar costa 750 de milioane de euro şi ar putea transporta 20 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.

Liderii statelor din Europa de Est au cerut creşterea cooperării pentru construcţia de interconectori de gaze şi alte proiecte pentru a pune la punct un coridor nord-sud. Polonia şi Croaţia au decis să-şi construiască fiecare un terminal de gaze naturale lichefiate. Reţele de conducte de gaze naturale din Slovacia şi Ungaria ar urma să fie interconectate din luna ianuarie 2015 iar Cehia şi Polonia intenţionează şi ele să construiască un interconector.

Deşi susţine eforturile statelor din Europa de Est vizând reducerea dependenţei de gazul rusesc, Chakrabarti a apreciat că accentul ar trebui pus pe îmbunătăţirea eficienţei energetice în regiune. „Europa de Est are nevoie de mai multe proiecte mari însă credinţa mea este că o chestiune importantă pe termen lung în acest sector este eficienţa energetică. Suntem în continuare regiunea cu cea mai slabă eficienţă energetică din lume din cauza moştenirii comunismului şi trebuie să schimbăm acest lucru”, a apreciat preşedintele BERD.

La începutul acestei luni, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia nu poate continua proiectul South Stream, din cauza opoziţiei din partea Uniunii Europene. South Stream, ale cărui lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege pe un traseu de 3.600 kilometri Rusia de Bulgaria, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Gazoductul era prevăzut să aibă o capacitate de 63 de miliarde metri cubi pe an iar costurile proiectului erau estimate la 40 de miliarde de dolari.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ şapte miliarde euro în peste 366 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...