Rusia ar trebui să fie eliminată din competițiile internaționale sportive, au cerut agențiile anti-doping din 19 țări, după reuniunea de la Dublin a membrilor Asociației Organizațiilor Naționale Anti-Doping (NADO).
Ele speră că propunerea va „ajuta mișcarea sportivă să depășească vremurile întunecate”, scrie BBC.
Luna trecută, Rusia a refuzat să organizeze Cupa Mondială de Biatlon și a fost lipsită de dreptul de a organiza concursurile de patinaj viteză, bob și scheleton.
Membrii NADO au cerut ca activitatea organizațiilor sportive rusești să fie interzisă până la introducerea unui „sistem anti-doping credibil”. De asemenea, ei au propus să se unifice procesul care va permite sportivilor să participe la competiții ca „părți neutre”.
În declarația lor comună, reprezentanții a 19 țări au subliniat că „toți cei implicați în sistemul rusesc (de dopaj), sprijinit de stat, trebuie să fie trași la răspundere”.
Inițiativa a fost propusă de organizațiile din Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Japonia, Croația, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Africa de Sud, Germania și SUA, potrivit paginaderusia.ro.