Băsescu dezvăluie motivul care l-a determinat să solicite cetățenia moldovenească

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul președinte român Traian Băsescu a confirmat că a depus o solicitare în sensul obținerii cetățeniei moldovenești și că a făcut demersul în spiritul celor afirmate pe acest subiect când era președintele în funcție al României.

„Solicitarea am făcut-o în spiritul a ceea ce am declarat când eram președinte în funcție, că mi-aș dori să am și cetățenia Republicii Moldova”, a declarat Traian Băsescu, vineri seară, într-o conferință de presă.

Surse politice declarau anterior că Băsescu și soția acestuia, Maria, au depus săptămâna trecută la autoritățile de la Chișinău cereri de obținere a cetățeniei moldovenești.

Traian Băsescu a declarat în mai multe rânduri că, după ce își va încheia mandatul de președinte al României, va cere cetățenia Republicii Moldova, în semn de respect și dragoste pentru Moldova de peste Prut și pentru oamenii ei.

Președintele moldovean Nicolae Timofti sublinia, în 2014, că Băsescu ar putea primi oricând cetățenia moldovenească.

„Având în vedere că dumneavoastră ați oferit multor cetățeni moldoveni cetățenia României, cred că nu este o problemă ca noi să vă acordăm cetățenia Republicii Moldova. Vreau să vă mulțumesc și să vă doresc sănătate și succes”, a spus atunci Timofti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...