Avionul prăbușit în Alpi: Detalii noi despre copilot și rezultatele anchetei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Copilotul Andreas Lubitz al avionului Airbus A320 prăbușit pe 24 martie în Alpii francezi având la bord 150 de persoane inițiase deja la zborul dus, Dusseldorf – Barcelona, o manevră de coborâre nejustificată, relatează miercuri cotidianul german Bild, citat de AFP.

Raportul preliminar al Biroului francez de anchete și analize (BEA) ce va fi prezentat miercuri dimineață invocă o „coborâre controlată nejustificată timp de mai multe minute” pe traseul Dusseldorf — Barcelona (urmat pe 24 martie în sens invers, Barcelona — Dusseldorf), în condițiile în care la manșă se afla copilotul Andreas Lubitz, scrie publicația germană.

BEA va posta miercuri, 6 mai, raportul preliminar al anchetei asupra prăbușirii avionului companiei Germanwings pe 24 martie în sud-estul Franței.

Dintre cele 150 de persoane aflate la bordul avionului Airbus A320 ce efectua zborul Barcelona — Dusseldorf, 72 erau cetățeni germani.

Potrivit datelor colectate din cutiile negre ale aparatului de zbor, copilotul Andreas Lubitz ar fi profitat de absența pilotului din cabină pentru a se bloca înăuntrul acesteia și a prăbuși intenționat avionul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...