Inundații în Australia: Câini salvați cu elicopterul pentru a nu deveni victime ale crocodililor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 60 de câini din orașe inundate recent în nordul Australiei au fost salvați cu ajutorul elicopterelor pentru a nu deveni victime ale crocodililor care își fac simțită tot mai mult prezența în regiune după ce nivelul apelor a crescut din cauza ploilor intense, informează ABC Australia.

Acțiunea a fost organizată la sesizarea unor cetățeni din Daly River, localitate situată la aproximativ 220 de kilometri sud de orașul Darwin, care au fost martori la momentul în care doi cățeluși au sfârșit în colții temutelor reptile.

Patrupedele au fost introduse în cuști din plasă de sârmă folosite în general pentru transportul crocodililor și au fost duse la un adăpost din apropiere. Autoritățile au dat asigurări că aceasta a fost cea mai bună metodă de deplasare din zona inundată a animalelor, care nu au fost stresate și nu au suferit niciun fel de traume fizice.

Totodată, comunitățile sinistrate au fost aprovizionate cu o jumătate de tonă de hrană pentru câini și pisici. Angajați ai serviciilor pentru protecția animalelor acționează în localitățile afectate de precipitațiile extrem de abundente din ultima vreme întrucât pentru locuitorii evacuați este foarte important să știe că mascotele lor rămase acasă sunt îngrijite corespunzător, a declarat un comandant regional al poliției.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...