Andrian Candu efectuează o vizită în SUA; Va oferi o recepție la Ambasada Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită în SUA, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2016.

La Washington, Andrian Candu va participa la lucrările Adunării Anuale a Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional. Speakerul va avea întrevederi bilaterale cu conducerea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional.

Agenda vizitei în SUA a Președintelui Parlamentului include importante întrevederi cu autoritățile publice din SUA, cu partenerii de dezvoltare și cu reprezentanții mai multor think tank-uri. La Washington, Andrian Candu va purta o serie de discuții la Congresul Statelor Unite, Departamentul de Stat, Consiliul Atlantic, Fondul German Marshall și Organizația „Freedom House”.

Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederilor vor viza evoluțiile din țară și din regiune, agenda europeană a Republicii Moldova, nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, precum și impulsionarea relațiilor de parteneriat moldo-americane.

În alt context, Speakerul Andrian Candu, împreună cu Ambasada Republicii Moldova în SUA, va oferi o recepție cu ocazia a 25 ani de independență a Republicii Moldova. Evenimentul va avea loc pe data de 29 septembrie 2016, la Librăria Congresului SUA, fiind așteptați peste 200 de personalități politice din SUA și reprezentanți ai diasporei naționale.

Citește și: (DOC) Congresul SUA, cu ochii pe Plahotniuc, Candu și alți funcționari de la Chișinău; Ce riscă aceștia

De menționat că, congressmanii republicani Randy Weber și Trent Franks propun o rezoluție prin care oligarhul Vladimir Plahotiuc, finul său Andrian Candu, și un șir de funcționari de rang înalt din Republica Moldova să ajungă pe o listă internațională de sancțiuni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...