Andrei Năstase, despre boicotarea alegerilor din 2018: Ar fi un gest extrem. Plahotniuc va rămâne la guvernare, iar cetățenii vor percepe asta ca o trădare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Boicotarea alegerilor parlamentare din anul 2018 ar fi o opțiune extremă, dacă neparticiparea mai multor formațiuni nu va duce la nevalidarea alegerilor, întrucât binomul PD-PSRM cu siguranță va participa, iar țara ar rămâne în continuare sub controlul oligarhului Vladimir Plahotniuc. Opinia este împărțită de președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

Potrivit acestuia, la moment există puține șanse ca alegerile să fie boicotate de un număr mare de formațiuni politice, chiar și într-o eventuală situație asta nu ar însemna că scrutinul nu va fi declarat valid, astfel, binomul PD-PSRM și partidele-ştampilă ar fi învingătoare.

„După cum am declarat anterior, în sensul modului de abordare a scrutinului parlamentar din 2018, vom lua o decizie comună cu Partidul Acţiune şi Solidaritate. Însă opţiunea boicotării ar fi una extremă. Pentru a utiliza eficient această metodă de luptă, este nevoie de survenirea concomitentă a mai multor factori. În primul rând, de la participarea la alegeri ar trebui să renunţe toate partidele importante, în afară de binomul PD-PSRM. Totodată, boicotul alegerilor ar trebui să ducă la nevalidarea alegerilor parlamentare din cauza neparticipării masive. În plus, această neparticipare a mai multor partide la scrutinul parlamentar ar trebui să provoace nerecunoaşterea alegerilor de către comunitatea internaţională. Întrebarea este dacă putem miza pe cumularea tuturor acestor factori? Cel puţin momentan, este evident că nu. Asa-zişii democraţi şi socialişti, dar şi o duzină, două de partide-ştampilă vor participa la alegeri în orice caz. Alegerile, conform legislaţiei electorale, vor fi validate indiferent de prezenţă. Iar experienţa internaţională nu cunoaşte precedent când alegerile nu au fost recunoscute din cauza boicotului unui sau mai multe partide. Şi încă un moment important. Dacă prin minune obţinem realizarea tuturor condiţiilor enunţate, atunci ce va urma după alegerile boicotate? Cine rămâne la guvernare? Nu cumva Plahotniuc?”, a declarat Năstase într-un interviu pentru jurnal.md.

În opinia liderului PPDA, gestul de boicot ar putea fi perceput de cetăţenii care și-au pus speranțe în această formațiune drept o trădare.

„Foarte mulţi dintre ei consideră că aceste alegeri pot fi ultima şansă de a salva ţara şi de a readuce oamenii acasă. În acelaşi timp, consider că lupta pentru anularea sistemului mixt încă mai continuă. Vom susţine demersul societăţii civile privind organizarea unui referendum legislativ pentru anularea sistemului electoral mixt. Mai rămâne şi opţiunea protestelor la care va trebui să apelăm în cazul în care guvernarea nu va da curs iniţiativelor populare”, mai spune Năstase.

Referitor la percepția că opoziția proeuropeană este pasivă, Năstase declară că formațiunea pe care o conduce face în perioada dintre alegeri ceea ce trebuie să facă orice partid de opoziţie. „Consolidăm structurile noastre de partid, lucrăm cu oamenii noştri din teritoriu şi Diasporă, avem întâlniri zilnice cu cetăţenii pe care îi informăm despre cele ce se întâmplă în ţară, consolidăm cooperarea partidului cu partenerii externi, în special PPE, lucrăm la instruirea/formarea membrilor de partid. Recent am creat organizaţia de tineret a Platformei DA şi organizaţia de femei”, a adăugat liderul PPDA, Andrei Năstase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...