Al-Qaida condamnă decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul şi cere intensificarea atacurilor

Al-Qaida condamnă decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul şi cere intensificarea atacurilor

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a condamnat, joi, decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul ca fiind capitala Israelului, cerându-le membrilor şi simpatizanţilor să se solidarizeze cu palestinienii şi să comită atacuri.

Decizia preşedintelui SUA este şi un efect al demersurilor unor state arabe din zona Golfului Persic în sensul “normalizării” relaţiilor cu Israelul, consideră organizaţia teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia într-un comunicat difuzat de Institutul american SITE, sprecializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

„Este un mesaj clar adresat lumii musulmane referitor la cauza palestiniană. În contextul acestor evenimente grave, noi suntem solidari cu Palestina şi îi susţinem cu tot ce putem”, subliniază organizaţia teroristă, îndemnând membrii şi simpatizanţii să comită atacuri şi subliniind că musulmanii au datoria să contribuie cu arme şi fonduri.

„Dacă nu treceţi la acţiuni, atunci, mâine, cele mai sfinte locuri ale musulmanilor vor fi vândute şi nimeni nu le va mai apăra”, insistă organizaţia teroristă sunnită.

0