Afganistan: Două atentate la Kabul, soldate cu cel puțin un mort și 35 de răniți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puțin o persoană a murit și 35 au fost rănite în două atentate care au avut loc miercuri la Kabul și care au fost revendicate de către talibani, relatează AFP și Reuters.

Primul atac, cel mai violent, comis în vestul capitalei afgane „de un kamikaze la volanul unei mașini-capcană, a avut loc la porțile postului de poliție PD6”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najibullah Danish, care a precizat că au fost trase focuri de armă după prima explozie.

„Cel de-al doilea atac a fost comis, după cinci minute de la primul, de un kamikaze pieton împotriva unui centru al serviciilor de informații din sud-estul orașului”, a spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit unei surse din domeniul securității, care nu și-a dezvăluit identitatea, atacatorul a fost împușcat în timp ce intra în clădire.

Într-un mesaj postat pe Twitter, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabibullah Mujahid, a revendicat dubla operațiune, afirmând că „au început atacurile împotriva postului de poliție PD6 și a unui important centru de informații la Kabul”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...