ACC va identifica scurgerile la rețele în timp util

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Furnizorul de apă din capitală va avea un sistem care va permite identificarea rapidă a scurgerilor la rețele, iar angajații SA ,,Apă-Canal Chișinău” vor putea interveni mai rapid în locurile unde s-au produs avarieri. Despre aceasta a anunțat directoarea generală a întreprinderii, Veronica Herța, la ședința operativă de la Primărie.

„Sistemul ne va permite să vedem în timp util scurgerile care au loc, fără să stăm la dispecerat și să așteptăm sunetele consumatorilor. Astfel, vom vedea locurile unde este scădere de presiune și vom interveni operativ”, a menționat Veronica Herța. Contractul pentru implementarea sistemului SCADA a fost semnat pe 30 iunie de către „Apă-Canal Chișinău” cu un agent economic autohton, care a câștigat licitația organizată în luna martie a acestui an, transmite IPN.

Contractul prevede modernizarea sau înnoirea echipamentelor la stațiile de pompare din rețeaua de apă și de canalizare, stocarea datelor și implementarea unui instrument unic de prelucrare a datelor. Acesta prevede monitorizarea și controlul proceselor chimice, fizice sau de transport. Sistemul va fi implementat până la finele acestui an.

Contractarea acestor servicii de către furnizorul de apă face parte din Programul de Investiții Prioritare, finanțat din sursele Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și din Fondul de Investiții pentru Vecinătate al Uniunii Europene, în valoare totală de circa 62 de milioane de euro.

Potrivit ACC, săptămânal în municipiul Chișinău se înregistrează circa 360 de avarii, care sunt remediate în timp util de către angajații întreprinderii. Odată cu implementarea proiectului financiar susținut de BERD și BEI vor fi renovate 200 de kilometri de rețele de apeduct și circa șapte kilometri de rețele de canalizare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...