Cum vrea să scape Putin de cel mai celebru restaurant din lume: McDonald’s, în variantă rusească

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Retorica anti-occidentală din Rusia crește pe zi ce trece, de la începerea conflictului din Ucraina, iar Kremlinul începe să vizeze branduri celebre din Vest, a căror popularitate este greu de doborât chiar și de propaganda din presă.

Este cazul celebrului lanț de restaurante fast-food McDonald’s, care a intrat în vizorul autorităților ruse încă din vara anului trecut. Atunci 12 restaurante, printre care şi unitatea din Piaţa Puşkin (Moscova), care a atras faimoasele cozi fără sfârşit ale consumatorilor sovietici, când a fost deschis, în ianuarie 1990, au fost închise temporar, iar ulterior s-au ales cu amenzi usturătoare, sub pretextul că ar fi încălcat normele sanitare.

Chiar și așa, lanțul a continuat să se extindă, iar clienții continuă să treacă pragul restaurantelor. În aceste condiții, Kremlinul se pare că are un alt plan pentru a lupta cu lanțul fast-food.

Putin dorește să lanseze un rival local pentru McDonald’s, care să concureze direct cu celebrul brand american, scrie The Telegraph.

Liderul de la Kremlin i-a cerut vicepremierului Arkadi Dvorkovici să „examineze și să sprijine” ideea, potrivit ziarului local Kommersant.

Propunerea pentru această afacere a venit din partea fraților Nikita Mikhalkov și Andrei Konchalovski, doi dintre cei mai faimoși regizori ruși. Putin le-a scris acestora și i-a sfătuit să apeleze la stat pentru finanțare.

Vicepremierul Arkadi Dvorkovici a susținut că lanțul autohton de fast-food s-ar putea numi „Hai să mâncăm acasă!”. El a prezentat această idee chiar în cadrul ședinței Guvernului de joi.

„Scopul proiectului este de a promova produsele autohtone și de a crea alternative lanțurilor de fast-food-uri din Vest”, se arată într-o scrisoare de motivare adresată de către cei doi.

Konchalovski a confirmat planul reporterilor ruși, iar administrația prezidențială a precizat că acesta a avut o întrevedere cu Puțin, dar nu a dat mai multe detalii.

McDonald’s a deschs primul magazin în Rusia în 1990, iar de atunci s-a extins foarte mult. Reţeaua de restaurante McDonald’s din Rusia era compusă anul trecut din 424 de unităţi, iar Rusia este una din primele şapte pieţe pentru compania americană, exceptând SUA şi Canada.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...