Duma rusă: ”Viktor Ianukovici rămâne președintele legitim al Ucrainei”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia îl consideră în continuare pe Viktor Ianukovici președintele legitim al Ucrainei și deciziile pe care le ia Rada Supremă (parlamentul ucrainean) stau sub semnul întrebării, a declarat marți șeful Comisiei pentru relațiile cu CSI (Comunitatea Statelor Independente) din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), Leonid Sluțki.

”Noi considerăm că Viktor Ianukovici este în continuare președintele legitim al Ucrainei. El nu a semnat legea privind revenirea la Constituția din 2004 și, prin urmare, toate deciziile luate de Rada Supremă stau sub un mare semn de întrebare”, a subliniat parlamentarul rus, citat de RIA Novosti.

Leonid Sluțki a adăugat că Rusia cere opoziției ucrainene să respecte acordul convenit cu puterea la 21 februarie, îndoindu-se însă de faptul că acest apel va fi auzit de cei care au preluat conducerea la Kiev.

Premierul rus Dmitri Medvedev afirma luni că țara sa are îndoieli serioase asupra legitimității noii puteri instalate la Kiev după înlăturarea președintelui Viktor Ianukovici și a dezaprobat decizia statelor occidentale de a o recunoaște.

Totodată, Moscova a apreciat ca prematură organizarea alegerilor prezidențiale anticipate în Ucraina în luna mai, considerând că aceasta contravine acordului semnat vinerea trecută de președintele Viktor Ianukovici și de liderii opoziției, în prezența unor mediatori europeni. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a subliniat că documentul prevede desfășurarea unei reforme constituționale până în luna septembrie și abia apoi alegeri prezidențiale anticipate.

Rusia, singura care mai evocă validitatea acestui acord, a cerut deja în mai multe rânduri noii puteri ucrainene să respecte acordul ce prevede concesii majore opoziției, între care alegeri prezidențiale anticipate, formarea unui guvern de coaliție și reformă constituțională.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...