Începând cu ziua de luni, 21 mai și până pe 10 august curent traficul rutier pe strada Sfatul Țării din capitală va fi suspendat în perimetrul străzilor București – Anton Corobceanu. Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, suspendarea are loc în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare.
În context, în perioada executării lucrărilor, circulația transportului public va fi stabilită după cum urmează.
Rutele de microbuz nr. 101, nr. 103, nr. 114 şi nr. 125:
Tur – de pe str. 31 august 1989 pe str. Serghei Lazo, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. Mihail Kogălniceanu, str. Al. Puşkin, str. 31 august 1989 şi în continuare pe traseele stabilite.
Ruta de microbuz nr. 129 – de pe str. Serghei Lazo, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit.
Ruta nr. 188 – de pe str. 31 august 1989 pe str. Serghei Lazo, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit.
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.