În Moldova va fi instituită distincţia de stat „Crucea Misiunilor Internaţionale”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Persoanele care au participat la operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale vor fi decorate cu „Crucea Misiunilor Internaţionale”. Proiectul de lege privind instituirea noii distincţii de stat a fost aprobat astăzi de Guvern.

Crucea Misiunilor Internaţionale este o distincţie de stat care va fi conferită cetăţenilor Republicii Moldova care au făcut sau fac parte din forţele de menţinere a păcii şi care au participat la acţiunile de luptă din Afghanistan.

Ministrul Apărării Valeriu Troenco a declarat la şedinţa Guvernului că pentru confecţionarea distincţiei, a legitimaţiei, a beretei de substituţie şi a cutiei capitonate aferente acesteia pentru aproximativ 11 mii de persoane, este nevoie de circa 2,4 milioane de lei.

Modul de conferire a distincţiei, procedura de înmânare şi modul de purtare a acesteia urmează a fi prevăzute într-un regulament care va fi aprobat ulterior.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...