Magistrații Judecătoriei Buiucani au pronunţat, astăzi, sentinţa motivată în dosarul controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon. Acesta a fost prezent la ședință.
Potrivit deciziei de condamnare, pedeapsa de 18 ani va fi calculată din momentul reținerii lui Veaceslav Platon. Astfel, acesta a stat deja 9 luni după gratii, urmând ca următorii 17 ani și 3 luni să-i petreacă în închisoare.
Unul din avocații lui Platon a declarat că vor face apel, deoarece magistrații i-au încălcat acestuia toate drepturile care rezultă pentru un proces echitabil.
„Ședința fost secretizată, iar inculpatul înlăturat de la proces. O condamnare cu ușile închise. Inculpatul nu poate să încalce legile prin tăcere. Se simte rău după ce a fost torturat, a scris plângeri că a fost înlăturat din sala de ședințe, nici măcar nu a vorbit”, a declarat avocatul lui Veaceslav Platon.
Amintim că, Veaceslav Platon a fost condamnat, la mijlocul lunii aprilie, la 18 ani de pușcărie, fiind privat și de dreptul de a ocupa anumite funcții în sistemul bancar timp de 5 ani.
În ceea ce privește sechestrul pe bunurile sale, în sentință se arată că Platon a rămas fără 100% din acțiunile sale la o companie de brokeraj, fără peste 80% din acțiunile unei alte companii, dar și fără 83,12% din bunurile firmei „Asito”. Condamnatului i s-au luat și două apartamente situate în sectorul Botanica al capitalei. În total, s-a încasat un prejudiciu de peste 800 de milioane de lei.
Mai mult, tot Platon va fi obligat să achite și cheltuielile de judecată. Suma a constituit 85.810 lei. Totodată, el va trebui să dea bani și Centrului Național Anticorupție, bani stabiliți tot drept cheltuieli de judecată. Este vorba despre suma de 217.758 de lei