Un cetățean al Ucrainei a fost reținut de vameșii moldoveni după ce oamenii legii au descoperit în camionul său peste un milion de țigări de contrabandă. S-a întâmplat la punctul de trecere Giurgiulești-Reni, situat pe segmentul de frontieră moldo-ucrainean.
Vameșilor le-a trezit suspiciuni conținutul remorcii. Potrivit datelor indicate în actele de însoțire, suspectul transporta piese pentru sudare din Ucraina în Bulgaria, iar Republica Moldova era utilizată ca țară de tranzit.
După ce au verificat camionul cu ajutorul unui câine special antrenat și au scanat vehiculul, ofițerii au descoperit că acesta este ticsit cu țigări de contrabandă.
Potrivit primelor estimări, valoarea mărfii se ridică la peste 200 de mii de euro.
În acest caz a fost inițiat un dosar penal iar șoferul ucrainean riscă până la zece ani de pușcărie.