Un ofițer operativ al Inspectoratului de Poliție Telenești a fost trimis la închisoare pentru cinci ani pentru comiterea mai multor infracțiuni.
Potrivit Procuraturii Generale, în perioada 2008-2011, el și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu, i-ar fi bătut pe unii suspecți dar și ar fi amenințat o persoană cu funcție de răspundere.
Oamenii legii nu oferă detalii. Menționează, însă, că înainte de pronunțarea sentinței, polițistul a ieșit din sala de judecată și nu s-a mai întors. Deocamdată, el nu este de găsit și va fi anunțat în căutare.
Menționăm că la un șiretlic similar a apelat și fostul polițist Ion Perju, condamnat la zece ani de pușcărie în dosarul „7 aprilie”. Înainte de pronunțarea deciziei de la Curtea de Apel, acesta a ieșit din sala de judecată și nu s-a mai întors. Deși spun că îl caută de aproape doi ani, colegii lui Perju încă nu au dat de el.