Serviciul Vamal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) s-au convocat astăzi într-o ședință pentru a stabili un mecanism de interacțiune privind prevenirea introducerii pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul Republicii Moldova.
Măsura a fost impusă de sporirea cazurilor de contaminare cu acest virus în Ucraina, ultimele focare de PPA fiind consemnate în regiunile aflate în proximitatea frontierei moldo-ucrainene. În acest context, instituțiile cu atribuții la frontieră au elaborat un Plan de acțiuni ce necesită a fi întreprinse în vederea asigurării implementării măsurilor de securitate instituite în acest sens.
Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie a menționat disponibilitatea instituției de a acorda suportul necesar în detectarea produselor infestate, care prezintă un risc major atât pentru sănătatea publică, dar care pot genera și pierderi economice de proporții.